x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La Beijing a fost decretat cod galben de poluare

La Beijing a fost decretat cod galben de poluare

27 Oct 2017   •   21:15
La Beijing a fost decretat cod galben de poluare

Autorităţile chineze au decretat joi codul galben (al treilea în ordinea gravităţii) la Beijing ca urmare a poluării aerului, preconizând ca fenomenul să dureze până sâmbătă, relatează EFE.

Decizia a fost luată după măsurarea nivelului de poluare a capitalei care timp de două zile a înregistrat 150 micrograme de concentraţie pe metrul cub de aer de particule PM 2,5, cele mai mici şi mai periculoase pentru sănătate pentru că intră direct în plămâni.

Pe de altă parte, vizibilitatea îngreunată din capitală a obligat autorităţile să închidă mai multe drumuri principale în cursul dimineţii.

Smogul, sau "pâcla de poluare" se accentuează în China în ultimele luni de toamnă şi iarnă, însă Ministerul Protecţiei Mediului avertizase deja în septembrie că fenomenul ar putea apărea mai devreme anul acesta.

Ministrul pentru protecţia mediului, Li Ganjie, a precizat săptămâna aceasta, în cadrul celui de-al XIX-lea Congres al PC, că gradul de concentrare a particulelor PM 2,5 din atmosferă s-a redus totuşi anul acesta la Beijing, înregistrând cea mai mică medie istorică în perioada martie-august.

Reducerea poluării atmosferice este unul din principalele obiective ale ministrului care a anunţat crearea unei agenţii de specialitate pentru regiunile Beijing, Hebei şi Tianjin (nordul ţării) cele mai afectate de acest fenomen.

Autorităţile chineze folosesc o scară de patru culori pentru codul de poluare, în care cel roşu este cea mai grav, urmat de cel portocaliu, galben şi albastru, cel mai scăzut.AGERPRES

×