x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Laburiştii, acuzaţi că au vândut mare parte din flota britanică altor ţări, inclusiv României

Laburiştii, acuzaţi că au vândut mare parte din flota britanică altor ţări, inclusiv României

04 Mai 2010   •   00:00

Dacă în 1997, marina britanică dispunea de 137 de nave, în prezent ea deţine doar 99, zeci de nave de război şi submarine fiind vândute altor ţări, din cauza reducerilor bugetare. Laburiştii aflaţi la putere în Marea Britanie au fost acuzaţi că au vândut o mare parte a navelor din flota britanică, pentru numai 670 de milioane de euro, mai multor ţări, printre care şi România.

"Marea Britanie este o naţiune maritimă şi 92 la sută din comerţul nostru se desfăşoară pe mare, astfel încât o marină eficientă ar trebui să fie o prioritate pentru apărarea ţării", a declarat purtătorul de cuvânt pentru apărare al conservatorilor britanici, Liam Fox.

Potrivit unor răspunsuri scrise furnizate de Parlament, Marea Britanie a vândut nave în Filipine, Canada, Grecia, Trinidad şi Tobago, Guyana, Bangladesh, România, Chile, Estonia şi Brazilia, începând din 1997. Două nave de deminare, HMS Cottesmore şi HMS Dulverton, au fost oferite gratuit Lituaniei în noiembrie 2009. Ministerul britanic al Apărării a refuzat să motiveze acest gest, insistând că tranzacţia a fost "sensibilă din punct de vedere comercial", relatează Daily Mail, citat de Mediafax.

Vânzarea navelor HMS London şi HMS Coventry României este deosebit de controversată, deoarece s-a dezvăluit că, din cele 116 milioane de lire sterline (134 de milioane de euro) plătite pentru cele două fregate, contribuabilul britanic a primit doar 200.000 de lire (230.000 de euro). Restul banilor a revenit gigantului britanic de armament BAE Systems, pentru a le recondiţiona.

Surse apropiate de ministrul Apărării, Bob Ainsworth, au declarat: "Vânzarea acestor nave este (...) o modalitate de a construi relaţii diplomatice cu alte naţiuni, un instrument deosebit de valoros pentru apărarea ţării noastre".

×
Subiecte în articol: externe