Peste o mie de persoane s-au adunat luni seara la Budapesta, formând un lanţ uman simbolic în jurul Parlamentului ungar, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de un amendament adus legii electorale, care îi obligă pe alegători să se înscrie în prealabil într-un registru, pentru a putea vota.
Manifestaţia a fost convocată acum o săptămână în urmă de către fostul premier ungar Ferenc Gyurcsany, liderul formaţiunii Coaliţia Democratică, care a protestat, de altfel, lunea trecută faţă de măsurile Guvernului condus de conservatorul Viktor Orban, relatează nol.hu. El este de părere că acest amendament ar putea reduce numărul alegătorilor cu câteva sute de mii, poate chiar milioane, la viitoarele alegeri legislative prevăzute pentru 2014.
Vor alegeri libere
Oponenţii acestei măsuri, adoptate de Parlamentul ungar la 29 octombrie, poartă pancarte pe care se poate citi:”Cerem alegeri libere şi drepte”, pentru că sunt de părere că acest amendament nu face decât să favorizeze partidul conservator Fidesz al premierului ungar Viktor Orban.
"Aproape şase milioane de persoane au participat la precedentul scrutin. Acum sunt şanse foarte mari să fie mai puţin de patru milioane de votanţi”, a spus Gyurcsany, care a fost premier al Ungariei în perioada 2004-2009.
Alianţa de guvernământ din Ungaria, constituită din formaţiunea conservatoare Fidesz şi Partidul Creştin Democrat, a înaintat Parlamentului un controversat proiect de lege privind noile proceduri electorale, care introduce obligativitatea înregistrării prealabile a votanţilor înainte de un scrutin, relatează MTI şi Rador.
Înregistrarea prealabilă a cetăţenilor cu drept de vot va fi posibilă cu până la 15 zile înainte de alegeri, iar înregistrarea va fi validă pentru trei scrutine - alegeri generale, alegeri locale şi alegeri europarlamentare. Totuşi, o persoană care nu se înregistrează pentru primul scrutin, va avea posibilitatea să o facă pentru viitoarele alegeri.
Centru Naţional pentru Alegeri
Propunerea legislativă urmăreşte, de asemenea, crearea unui Centru naţional pentru alegeri, un organism autonom în cadrului sistemului de administraţie publică, ce se va ocupa de pregătirea şi administrarea alegerilor. Dacă proiectul va ajunge lege, candidaţii vor fi nevoiţi pe viitor să strângă cel puţin 200 de semnături pentru a candida la alegerile generale din Ungaria şi cel puţin 5.000 de semnături pentru alegerile la Parlamentul European. Proiectul include şi propunerea de a amenda legea de bază, astfel încât compilarea listei de votanţi să se facă voluntar. Cu alte cuvinte, statul nu va mai deţine o listă centrală a votanţilor. În plus, modificările vor afecta şi regulile privind referendumurile naţionale. În viitor, referendumurile vor fi valide dacă cel puţin jumătate dintre votanţii eligibili înregistraţi se vor prezenta la vot şi exprimă un vot valid. În prezent, proporţia se aplică tuturor electorilor.
Decizie în ultima clipă
"Circa 25% dintre persoanele care s-au decis în cele din urmă să voteze, s-au hotărât în ultimele zile sau în ultimele săptămâni înaintea alegerilor, şi pe aceste persoane vrea Guvernul să le excludă, când ar putea fi tentate să voteze contra Guvernului, în semn de protest”, a explicat Gyurcsany.
Amendamentul stipulează că înscrierea se va putea face online sau fizic, dar nu prin corespondenţă, o posibilitate rezervată doar etnicilor unguri care trăiesc în ţările vecine. Anterior, orice adult care deţinea o carte de identitate sau un document de rezidenţă justificativ putea vota.
Parlamentul de la Budapesta urmează să se pronunţe la 26 noiembrie în privinţa ansamblului legii electorale.
Gyurcsany a avertizat că, dacă Parlamentul ungar va adopta această lege, partidul său se va adresa Comisiei Europene şi Comisiei de la Veneţia pentru a afla dacă legea este conformă cu dreptul european.