Laureaţii din acest ai Premiului Nobel pentru Pace vor primi, pentru prima dată, o medalie realizată din aur exploatat "în mod etic"şi furnizat de o echipă de mineri din oraşul columbian Íquira, provincia Huila, informează Reuters.
Realizarea acestei medalii a fost rezultatul colaborării dintre Monetăria din Norvegia, care produce medalia, şi Alianţa nonprofit pentru minerit responsabil, cu sediul în Columbia, pentru a evidenţia problemele cu care se confruntă minerii în părţile sărace ale lumii.
Medalia va fi decernată la Oslo, joi după amiaza, Cvartetului tunisian pentru Dialog Naţional - un grup informal de organizaţii care a contribuit la salvarea tranziţiei democratice din Tunisia ce a urmat aşa-numitei "Primăveri Arabe", care a dus la răsturnarea mai multor regimuri autoritare din nordul Africii.
Cele 150 de grame de aur de 18 carate din care a fost realizată medalia cu un diametru de 63 de milimetri provin de la Iquira Cooperative, certificată Fairmined pentru îndeplinirea cerinţelor stricte privind practicile responsabile, protecţia mediului şi dezvoltarea socială. Certificarea "Fairmined" vizează reducerea impactului dăunător al activităţilor ilegale de minerit în ţările în curs de dezvoltare bogate în minereuri.
Medalia poartă incripţia Fairmined ce garantează faptul că aurul din care este bătută a fost exploatat "în mod etic".
Producţia de aur a fost legată de abuzuri de muncă, inclusiv muncă forţată şi exploatarea copiilor, precum şi deplasarea forţată şi degradarea mediului, conform grupului pentru dreptul la muncă Verite cu sediul în Statele Unite.
Extracţia aurului este o sursă esenţială de venit pentru multe comunităţi din America Latină, Africa şi Asia şi aproximativ 90 sută din minerii de aur din lume lucrează în mine artizanale şi de mici dimensiuni, confruntându-se de multe ori cu condiţii dificile.
Medalia va fi expusă la Muzeul Bardo din Tunis, care a fost scena unui atac sângeros în luna martie, soldat cu 22 de morţi, a anunţat joi unul din membrii cvartetului, citat de AFP.
Fiecare dintre membrii cvartetului - Sindicatul UGTT, organizaţia patronală UTICA, Liga tunisiană pentru Drepturile Omului şi Ordinul Avocaţilor din Tunisia - va primi câte o copie oficială a medaliei. Anunţul privind fabricarea a patru medalii suplimentare a fost făcut recent de directorul Institutului Nobel, Olav Njolstad, potrivit căruia costurile acestora vor fi suportate chiar de laureaţi.