Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu siguranţă, miercuri, 26 noiembrie 2008 va fi o zi specială pentru presa franceză. Şi nu numai pentru ea! În această zi, editura Stock va lansa pe piaţă cartea ”Le Vrai Canard”, scrisă de Karl Laske şi Laureant Valdiguie.
Uşor de bănuit din chiar titlul său, cartea are ca ţintă "faţa ascunsă” a hebdomadarului ”Le Canard Enchaîne”, temuta publicaţie "de umor şi umori”, care a reuşit o dublă performanţă: pe de o parte, trecerea de la statutul de foaie satirică la cel de publicaţie de investigaţii, iar, pe de altă parte, de a atinge la o certă prosperitate financiară şi la o insolenţă "tres fashion”.
Cei doi autori nu sunt nişte necunoscuţi în peisajul gazetăresc al Franţei. Ei scriu la ”Liberation” - Karl Laske, respectiv, la”Paris Match” - Laureant Valdiguie. Aşadar, nu efemera notorietate a scandalului cu orice preţ i-a mobilizat. Iar scopul demersului lor, este perfect în acord cu una dintre temele predilecte ale actualităţii: a vedea dacă şi, mai ales, în ce măsură şi în ce fel se întrepătrund şi se influenţează legăturile dintre jurnalismul politic şi jurnalismul de anchetă. Ducând lucrurile mai departe, am putea spune că demersul din ”Le vrai Canard” vine în consecinţa devizei celor care fac obiectul investigaţiei de faţă: ”Noi îi criticăm pe alţii - scriu cei de la "Le Canard..”-, deci şi noi suntem criticabili”.
Materia cărţii este, cel puţin după câte s-ar putut înţelege din fragmentele publicate (bineînţeles,” în exclusivitate!) în numărul 2994 al revistei "L’Express”, bogată. Simpla enumerare a câtorva "teme fierbinţi” este edificatoare: afacerea diamantelor oferite de către Bokassa lui Giscard d’Estaing, sabotarea lui Rainbow Warrior de către serviciile secrete britanice, răspunderea lui Jean Claude Gaudin şi a lui Francois Leoterd în asasinarea lui Yann Piat, sau conturile japoneze ale lui Jacques Chirac.
Sunt demantelate şi dedesubturile campaniilor prin intermediul cărora "Le Canard...” a luat apărarea lui Roland Dumas, un "fidel” al lui Mitterand, în afacerea Elf, explicaţia cea mai simplă fiind aceea că Dumas era, printre altele, şi.. avocatul hebdomadarului. Venind la zilele noastre, vedem că nu scapă atenţiei nici contactele strânse dintre "Le Canard” şi Palatul Elysee, atâta vreme cât de ceea ce în revistă apare ca "jurnalul Carlei B”. Cronică a vieţii mondene sub Sarkozy, de care nu pare a fi străin Pierre Charon, cel mai vechi consilier al preşedintelui. Aşa după cum şi un Brice Hortfeux, prietenul din copilărie al preşedintelui, este văzut ca ”o sursă de primă importanţă” a celor din această gazetă.
În plus, autorii cărţii ce va fi lansată miercuri nu uită să se refere şi la gestiunea acestui jurnal " din ce în ce mai bogat” ale cărui rezerve ating, în 2008, 91,7 milioane de euro. Să fie, acest fapt, o dovadă că, după cum atât de plastic se exprimă adversarii săi juraţi, "gâtlejul profund al lui Le Canard este foarte primitor”? Rămâne de văzut...
Mănuşa a fost aruncată. Deja, luările de poziţie "pro” sau ”contra” au devenit publice. Cât priveşte răspunsurile celor direct vizaţi, acestea se lasă, deocamdată, aşteptate, probabil până după ce cartea va ieşi pe piaţă. Întrebat de către AFP să îşi spună părerea asupra tezelor şi temelor acesteia, unul dintre diriguitorii publicaţiei, Michael Gaillard, a replicat sec:” Vom răspunde în coloanele noastre”.
Aşadar, nu ne rămâne decât să aşteptăm până miercuri, 26 noiembrie. Vorba aceea: ”numai azi nu e mâine!”
