x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Libera circulaţie a românilor: Elveţienii spun "da"

Libera circulaţie a românilor: Elveţienii spun "da"

de Mihaela Matachita    |    09 Feb 2009   •   00:00
Libera circulaţie a românilor: Elveţienii spun "da"

Interesaţi de continuarea relaţiilor cu UE, elveţienii au ignorat îndemnurile xenofobe şi rasiste ale populiştilor de dreapta, rezultatele oficiale indicând victoria "da"-ului la referendumul de ieri privind accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Ţara Cantoanelor. 



Elveţienii au aprobat prelungirea şi extinderea la România şi Bulga­ria a acordurilor de liberă circulaţie a lucrătorilor încheiate cu UE. Potrivit rezultatelor oficiale difuzate de agenţia de presă ATS, preluate de AFP, "da"-ul a reprezentat 59,6% din sufragiile exprimate la referendumul de ieri, 22 din cele 26 de cantoane pronunţându-se în favoarea colaborării cu Bruxellesul. Numai patru cantoane au refuzat prelungirea  acordurilor care au permis ca 200.000 de europeni să lucreze în Elveţia începând din 2002.  

SURPRIZĂ
Rezultatul la acest referendum "cu emoţii" este considerat o surpriză pentru observatorii care se temeau ca nu cumva criza economică să accentueze tentaţia de izolare a unei populaţii confruntate cu creşterea şomajului. Directorul principalului institut de sondaje din ţară "gfs", Claude Longchamp, declarase deja la televiziunea elveţiană că "da"-ul va domina per total cu 51-55% din voturile exprimate, fiind "masiv" în Elveţia romandă şi puţin mai slab în Elveţia germanică. Or, rezultatul a depăşit până şi aceste previ­ziuni optimiste.

Votul a fost urmărit cu mare atenţie nu numai în România şi Bulgaria, dar şi la Bruxelles şi Berna, deoarece opţiunea "nu" ar fi dus la căderea mai multor acorduri economice între Elveţia şi Uniunea Europeană, umbrind şi mai mult relaţiile deja tulburate de secretul bancar elve­ţian, după cum comenta AFP. Acordul de liberă circulaţie cu UE este asociat unui număr de alte şase acorduri, Bilateralele I, care facilitează schimburile comerciale dintre Elveţia şi ţările UE. De aceea, potrivit "clauzei ghilotinei", un vot negativ ar fi dus automat la căderea acestora. Mai mult, Bruxellesul a arătat că orice nouă aderare a Elveţiei la Spaţiul Schengen va fi anulată în cazul victoriei "nu"-ului. Având în vedere că UE este principalul partener economic al Elveţiei, majoritatea partidelor politice au sus­ţi­nut "da"-ul. Însă, profitând de criza economică ce nu a ocolit Elveţia, dreapta du­ră şi-a bazat campania pe temerile faţă de creşterea şomajului, afirmând că românii şi bulgarii le vor "fura" elve­ţie­ni­lor lo­cu­ri­le de muncă. S-a ajuns la o campanie de o virulenţă extremă, cu derapaje grave, cu afişe pe care figurau ciori hrăpăreţe sfâşiind Elveţia, sau imagini cu hoţi de origine romă jefuind casele oa­me­nilor.

O dată cu acest "da", românii şi bulgarii vor putea merge la muncă în Elveţia. Deocamdată însă, ei mai trebuie să îndepli­nească unele condiţii.

×
Subiecte în articol: externe elvetia