Revoltele din Libia au făcut, până acum, 300 de victime, potrivit datelor guvernamentale. Surse neoficiale vorbesc, însă, de 640 sau chiar o mie de morţi. Toată partea de nord-est a ţării a scăpat de sub controlul regimului lui Muammar Gaddafi. Liderul libian s-a baricadat în Capitală împreună cu apropiaţii săi şi a anunţat că va rezista atâta timp cât va fi necesar.
Citeşte şi Al-Qaida anunţă că sprijină revoluţia din Libia
Revolta din Libia se extinde pe zi ce trece. Tot mai multe oraşe sunt controlate acum de populaţie, căreia i s-au alăturat şi unităţi militare. Doi piloţi s-au catapultat şi şi-au lăsat avioanele să se prăbuşească în deşert, după ce li s-a ordonat să-i bombardeze pe rebeli. Locuitorii oraşului Benghazi, din estul ţării, au anunţat că sunt gata să pornească, înarmaţi, spre Tripoli, ca să elibereze oraşul.
Naţiunile Unite condamnă represiunea din Libia, iar comunitatea internaţională ameninţă regimul cu sancţiuni.
Citeşte şi Jurnaliştii care intră ilegal în Libia vor fi arestaţi
Trupele loiale lui Gadhafi continuă, însă, să răspândească teroarea în capitală şi în celelalte oraşe pe care le mai controlează. Surse libiene spun că printre susţinătorii regimului se numără mulţi mercenari aduşi din alte ţări africane.
Opoziţia pregăteşte, şi la Tripoli, proteste care s-ar putea solda cu noi victime. Între timp, pe pieţele mondiale, preţul barilului de petrol a trecut de o sută de dolari.