x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Concluziile întâlnirii de la Casa Albă: Liderii occidentali au discutat despre garanții de securitate, nu despre frontiere

Concluziile întâlnirii de la Casa Albă: Liderii occidentali au discutat despre garanții de securitate, nu despre frontiere

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2025   •   08:13
Concluziile întâlnirii de la Casa Albă: Liderii occidentali au discutat despre garanții de securitate, nu despre frontiere
Sursa foto: Hepta

Președintele american, Donald Trump, omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și șapte lideri europeni s-au declarat optimiști după discuțiile de luni, de la Casa Albă, menite să aducă mai aproape sfârșitul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Întâlnirile de luni s-au încheiat însă fără niciun angajament concret privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Întâlnirea, convocată pe repede înainte, a reflectat atât dorința europenilor de a se alinia strategiei lui Trump, cât și îngrijorarea acestora de a nu fi lăsați pe margine, au subliniat oficiali europeni

După o rundă inițială de discuții între Trump și Zelenski, celor doi li s-au alăturat liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Finlandei, dar și șefii Comisiei Europene și ai NATO – un semnal de unitate occidentală și sprijin pentru Kiev.

Ce s-a discutat: Zelenski a anunțat că temele centrale au fost garanțiile de securitate și chestiunile umanitare. Printre opțiunile analizate a fost aceea ca Ucraina să cumpere arme americane prin finanțare europeană și să producă drone care ar putea fi achiziționate inclusiv de SUA. Secretarul general al NATO a subliniat că nu s-a discutat despre redesenarea granițelor Ucrainei. Totuși, Zelenski a recunoscut că a avut o lungă dezbatere cu Trump pe marginea unei hărți cu teritoriile ocupate de Rusia, „contrazicându-se” pe procentul controlat de Moscova.

Apelul către Putin: În timpul discuțiilor, Trump a întrerupt reuniunea pentru a-l suna pe Vladimir Putin și a-i transmite concluziile. Potrivit președintelui Finlandei, gestul a fost „coordonat” cu europenii, însă aceștia nu au participat la convorbire. Kremlinul a descris apelul drept „foarte constructiv” și a transmis că Putin sprijină negocieri directe cu Ucraina.

Întâlnire Putin–Zelenski în pregătire: Trump a declarat că lucrează la organizarea unei întâlniri între Putin și Zelenski. Aceasta ar putea fi urmată de o discuție trilaterală, la care să participe și liderul american. Zelenski a spus că este dispus la „orice format” de dialog cu președintele rus.

Atmosferă diferită: Tonul de această dată a fost mult mai cordial decât la vizita anterioară a lui Zelenski, în februarie, când discuțiile s-au transformat într-o confruntare tensionată. Liderul ucrainean a renunțat acum la ținuta sa militară, alegând un costum sobru, și i-a înmânat lui Trump o scrisoare din partea Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, care îi mulțumea Melaniei Trump pentru mesajul trimis lui Putin despre copiii afectați de război.

„În ciuda declarațiilor optimiste ale lui Trump și ale unor lideri europeni, întâlnirile de luni s-au încheiat fără niciun angajament concret privind garanțiile de securitate pentru Ucraina”, scrie BBC. „Au fost puține semne de progres”, subliniază și New York Times. 

Iată câteva aspecte-cheie, detaliate, ale negocierilor de la Casa Albă: 

Garanțiile de securitate ale Ucrainei ar include achiziția de arme americane

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat marți că discuțiile cu președintele american, Donald Trump, și liderii europeni la Casa Albă au inclus planuri pentru ca Ucraina să achiziționeze arme americane în valoare de 90 de miliarde de dolari, finanțate prin contribuții europene.

Zelenski a adăugat că o altă componentă, ca parte a garanțiilor de securitate ale țării, ar presupune ca Ucraina să producă drone, unele dintre acestea urmând să fie achiziționate de Statele Unite. Totuși, liderul ucrainean a precizat că detaliile sunt încă în discuție și că nu a fost semnat niciun acord formal. Formalizarea garanțiilor este așteptată în următoarele șapte până la zece zile.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținută după întâlnirile de la Casa Albă. Detaliile propunerii privind garanțiile de securitate au fost raportate inițial de Financial Times.

Zelenski a mai spus că a purtat o discuție amplă cu Trump despre o hartă afișată în Biroul Oval care arăta teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

„Am discutat despre procentajul indicat pe hartă, pentru că îl cunosc foarte bine”, a spus Zelenski. Totuși, cei doi lideri au avut o „conversație caldă și semnificativă” despre acest subiect, subliniind că nu este corect să se afirme că o anumită suprafață a fost ocupată complet.

Putin ar fi dispus să se întâlnească cu Zelenski în două săptămâni

Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat, citat de Agence France-Presse, că președintele rus, Vladimir Putin, i-ar fi spus lui Donald Trump că este pregătit să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în termen de două săptămâni.

Detaliile despre locul și condițiile acestei posibile întâlniri nu au fost dezvăluite.

Contextul survine pe fondul discuțiilor de luni de la Casa Albă privind garanțiile de securitate pentru Ucraina și coordonarea cu liderii europeni, precum și în urma convorbirii telefonice avute de președintele american Donald Trump cu liderul rus.

 Volodimir Zelenski a declarat, marți, după întâlnirile de la Casa Albă că este pregătit să se întâlnească cu liderul rus, Vladimir Putin, în orice format.

„Ucraina nu se va opri niciodată din calea păcii și suntem pregătiți pentru orice format [de întâlnire]”, a afirmat el într-o conferință susținută în parcul din fața Casei Albe din Washington.

Zelenski a precizat că inițiativa pentru o întâlnire bilaterală Ucraina-Rusia a venit din partea lui Putin, urmată de o posibilă întâlnire trilaterală, care să includă și Statele Unite.

„Statele Unite s-au oferit să aibă întâlnirea trilaterală cât mai curând posibil”, a adăugat președintele ucrainean.

Macron vorbește despre noi sancțiuni împotriva Rusiei și garanții de securitate pentru Ucraina

Președintele francez, Emmanuel Macron, a evocat marți posibilitatea intensificării sancțiunilor împotriva Rusiei, dacă negocierile de pace eșuează, salutând totodată reluarea discuțiilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

În cadrul unei declarații pentru presă, transmisă pe rețelele de socializare ale Palatului Élysée, Macron a apreciat faptul că Statele Unite colaborează acum cu europenii în privința „garanțiilor de securitate” oferite Ucrainei.

„Președintele Trump crede în capacitatea sa de a obține un acord, și crede, de asemenea, că președintele Putin își dorește un astfel de acord de pace, și mă bucur pentru asta”, a declarat Macron. „Dar dacă acest proces va fi refuzat, suntem cu toții de acord că va trebui să creștem sancțiunile și să adoptăm o poziție care va pune mai multă presiune asupra părții ruse pentru a reveni la masa negocierilor”.

Președintele francez a precizat că acesta este esențialul a ceea ce s-a stabilit în cadrul întâlnirilor de la Casa Albă, confirmând angajamentul european și american de a sprijini Ucraina, menținând în același timp presiunea diplomatică asupra Moscovei.

Starmer: Două rezultate concrete ale discuțiilor de la Casa Albă privind Ucraina

Întâlnirea de la Casa Albă dintre cei șapte lideri europeni, președintele american, Donald Trump, și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a generat „două rezultate materiale importante”, a declarat marți premierul britanic, Sir Keir Starmer.

Primul rezultat confirmă colaborarea „coaliției celor dispuși”, un grup format din 31 de țări care sprijină Ucraina, cu Statele Unite ale Americii în ceea ce privește garanțiile de securitate, potrivit Sky News. Starmer a precizat că echipele sale au fost deja mobilizate pentru a lucra la detaliile acestor garanții, care vizează securitatea Ucrainei, Europei și a Regatului Unit.

Al doilea rezultat prevede organizarea unei întâlniri bilaterale între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, urmată de o întâlnire trilaterală la care va participa și Donald Trump.

„Pe probleme precum teritoriu, schimbul de prizonieri sau întoarcerea copiilor răpiți, este esențial ca Ucraina să fie la masă”, a subliniat Starmer.

El a adăugat că discuțiile de la Casa Albă au fost caracterizate de un „simț al unității” și că s-au realizat „progrese reale” în soluționarea problemelor de securitate legate de conflictul din Ucraina.

Cancelarul german Friedrich Merz: Ucraina nu trebuie să cedeze regiunea Donbas Rusiei

Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat marți, după discuțiile de la Casa Albă, că Ucraina nu ar trebui să fie forțată să cedeze regiunea Donbas controlată de guvernul de la Kiev, comparând această cerere cu ideea ca Statele Unite să renunțe la un stat, cum ar fi Florida.

„Cererea Rusiei ca Kievul să cedeze părțile libere ale Donbasului corespunde, spus pe șleau, unei propuneri ca Statele Unite să fie nevoite să renunțe la Florida”, a afirmat Merz pentru presă, într-o conferință.

Cancelarul a precizat că în cadrul convorbirii telefonice dintre Vladimir Putin și Donald Trump, desfășurată în timpul negocierilor, s-a convenit ca președinții Rusiei și Ucrainei să se întâlnească în următoarele două săptămâni.

Merz, citat de Agence France-Presse, a mai spus că Trump și-a exprimat disponibilitatea de a oferi garanții de securitate Ucrainei, chiar dacă președintele american a pus sarcina principală pe europeni.

„Concluzia este că Statele Unite sunt pregătite să ofere garanții de securitate și să le coordoneze cu europenii. Vor exista garanții adecvate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace”, a spus cancelarul german.

Rutte: Posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina nu a fost discutată deloc 

Secretarul general NATO, Mark Rutte, a declarat, marți, că subiectul desfășurării de trupe pe teren în Ucraina „nu a fost discutat deloc” în cadrul întâlnirii dintre liderii europeni, președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Casa Albă.

NATO analizează posibilitatea acordării de garanții de securitate pentru Ucraina, însă aderarea țării la alianță nu a fost pe agenda discuțiilor, a declarat marți secretarul general al organizației, Mark Rutte.

Rutte a precizat, într-un interviu pentru Fox News, că discuțiile se concentrează pe modul în care aceste garanții ar putea fi implementate, fără a include desfășurarea de trupe. El a subliniat că, deși Statele Unite și alte țări se opun aderării imediate a Ucrainei, NATO consideră că țara are un drum ireversibil către apartenența la alianță pe termen lung.

Potrivit Fox News, el a spus că mai multe detalii privind garanțiile de securitate oferite de Statele Unite vor fi discutate în următoarele zile, dar este necunoscut modul în care vor arăta exact aceste garanții.

„Este un moment important faptul că Statele Unite au anunțat că se vor implica”, a spus Rutte, fără a oferi alte detalii.

Comentariile au fost făcute după întâlnirile de luni de la Casa Albă între președintele american Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și lideri europeni, la o săptămână după summitul Trump - Putin din Alaska.

Președintele Finlandei, Alexander Stubb: Putin nu este demn de încredere

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat, marți, după întrevederea de la Casa Albă că omologul său rus, Vladimir Putin, „rareori este demn de încredere” și că rămâne de văzut dacă va accepta să participe la o întâlnire propusă cu Ucraina.

Potrivit acestuia, principala concluzie a reuniunii de la Washington a fost că „măcelul trebuie să înceteze”, notează The Guardian.

Stubb a adăugat că Donald Trump a considerat oportun să-l sune pe liderul de la Kremlin pentru a propune o întâlnire bilaterală cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Putin este rareori de încredere. Rămâne să vedem dacă are curajul să vină la o asemenea întâlnire sau dacă, din nou, trage de timp”, a mai spus Stubb.

Macron exprimă îndoieli privind voința de pace a lui Putin 

Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat marți că are „cele mai mari îndoieli” în privința dorinței reale de pace a omologului său rus, Vladimir Putin, acuzând Moscova că își intensifică ofensiva în Ucraina.

„Astăzi, în fapte, Rusia continuă războiul, îl intensifică. Ea poartă un război împotriva civililor ucraineni și nu dă niciun semnal de voință sinceră de pace”, a afirmat Macron, citat de AFP, subliniind că experiența ultimilor cincisprezece ani arată că „de fiecare dată când Putin crede că poate câștiga prin război, nu negociază pacea”.

Liderul de la Elysee a reamintit „necesitatea de a opri masacrele” și de a obține un armistițiu cât mai curând, precizând că obiectivul Franței și al aliaților este apărarea suveranității Ucrainei și garantarea securității europene.

Macron a evocat, de asemenea, organizarea unei reuniuni cvadrilaterale care să-i aducă la aceeași masă pe Vladimir Putin, Volodimir Zelenski, Donald Trump și reprezentanții europeni.

Trump și Putin susțin continuarea negocierilor directe cu Ucraina. Liderii europeni cer armistițiu

Consilierul pentru afaceri externe al Kremlinului, Yuri Ushakov, citat de agenția rusă Tass, a declarat că Putin și Trump s-au pronunțat în favoarea continuării discuțiilor directe între delegațiile ruse și ucrainene și au discutat „posibilitatea ridicării nivelului negocierilor directe”.

Trump a adăugat că o eventuală încetare a focului și detaliile privind teritoriile ucrainene ocupate de Rusia ar trebui stabilite în cadrul unei întâlniri față-în-față între cei doi lideri.

În timpul discuțiilor de la Casa Albă, Trump a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru garanții de securitate europene pentru Ucraina, dar nu a anunțat trimiterea de trupe americane, menționând doar o prezență „de tip NATO” coordonată cu liderii UE.

Anterior, Trump sugerase că Ucraina nu poate recupera Crimeea, anexată de Rusia în 2014, și că decizia privind continuarea războiului sau acceptarea concesiilor teritoriale revine lui Zelenski.

La întâlnirea de luni au participat lideri europeni de rang înalt, inclusiv Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer, Giorgia Meloni, Alexander Stubb, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și secretarul general NATO Mark Rutte, aceștia insistând pe un armistițiu temporar și pe garanții de securitate pentru Ucraina.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×