x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderii planetei își bat capul cum să trimită electoratul la vaccinare

Liderii planetei își bat capul cum să trimită electoratul la vaccinare

de Şerban Mihăilă    |    03 Aug 2021   •   07:20
Liderii planetei își bat capul cum să trimită electoratul la vaccinare
Sursa foto: Agerpres

Confruntați cu valul patru al pandemiei, liderii planetei își bat capul cum să convingă cetățenii să se vaccineze, fără a provoca convulsii majore la nivelul societății. Prăpastia ideologică dintre adepții vaccinului și dușmanii inoculărilor forțate pare însă atât de adâncă, încât tot mai mulți președinți și guverne apelează la măsuri de constrângere pentru a-i determina pe cetățeni să-și administreze dozele omologate contra COVID-19. Experții susțin că eforturile globale de intensificare a vaccinărilor sunt generate de convergența unui număr de factori, mai ales de explozia infecțiilor provocate de varianta Delta, dar și de experiența câtorva state, între care și SUA, unde campaniile de vaccinare și-au estompat dramatic efectul, din cauza opoziției manifestate de o parte însemnată a populației.

 

Controversatul președinte filipinez, Rodrigo Duterte, cel care din poziția de șef al statului a promovat uciderea în stradă a celor bănuiți de trafic de droguri, a venit cu o nouă inițiativă radicală, de data aceasta contra celor care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19. „Dacă nu vor să se vaccineze, atunci nu ar mai trebui să le fie permisă ieșirea din casele lor!”, a tunat Duterte, săptămâna trecută, într-o alocuțiune televizată, transmisă la oră de maximă audiență. „Ei ar putea spune că nu există o lege în acest sens. Eu, însă, ce trebuie să fac? Să aștept o lege, știind că mulți vor muri?”, a exclamat retoric liderul extremist. În timp ce mulți se întreabă încă dacă amenințările lui Duterte au o bază legală în constituția filipineză, cuvintele sale reprezintă cea mai draconică soluționare propusă până acum la o problemă ce macină de câteva luni liderii politici și guvernele planetei, care caută soluții pentru a-i determina pe cetățenii nevaccinați să treacă în cealaltă tabără.

 

Presiune în creștere, reacții diferite

Până acum, reacțiile la perspectiva  vaccinării obligatorii sau la variantele mai indulgente ale acesteia, permisele și pașapoartele de sănătate, au variat spectaculos. Spre exemplu, Danemarca a fost inițiatoarea permiselor de vaccinare, fără a întâmpina o mare rezistență din partea populației. În Franța și Italia, însă, această propunere a scos în stradă zeci de mii de oameni, care s-au confruntat violent cu forțele de ordine. Ei și-au manifestat cu vehemență opoziția față de planurile de a solicita carduri de vaccinare și permise de sănătate pentru a participa la activități sociale absolut normale, precum intrarea în restaurante, vizitarea muzeelor sau accesul pe stadioane. Protestele au continuat și în weekendul trecut, pentru a doua săptămână consecutivă, în orașe precum Paris, Roma, Milano sau Napoli. Între timp, Germania și Marea Britanie nu au abordat până acum o strategie total restrictivă la nivel național, iar în Spania vaccinurile sunt atât de populare, încât nici măcar stimulentele pentru populație nu mai sunt necesare. Pe măsură ce varianta Delta a coronavirusului înaintează periculos, încercările administrației centrale de a impune măsuri restrictive au devenit însă extrem de vizibile în SUA, unde președintele Joe Biden s-a alăturat recent eforturilor unor mari corporații, între care Google, Facebook și MGM Casinos, precum și ale primarilor statelor California și New York de a introduce dovada pentru vaccin sau testare. „În momentul de față, prea mulți oameni mor sau îi privesc murind pe cei pe care îi iubesc”, a declarat Biden, cu câteva zile în urmă, anunțând un nou set de măsuri restrictive. Acestea solicită lucrătorilor federali să prezinte dovada vaccinării, în caz contrar urmând să fie testați în mod regulat, și, de asemenea, impun purtarea măștilor și restricții de călătorie. „Odată cu libertatea vine și responsabilitatea!”, a remarcat Biden. „Așa că, vă rog, exercitați-vă judecata responsabilă! Vaccinați-vă pentru voi, pentru oamenii pe care îi iubiți și pentru țară!”, și-a încheiat pe un ton dramatic discursul șeful Casei Albe. Anunțul lui Biden a fost urmat imediat de cel al premierului australian, Scott Morrison, care a declarat că persoanele vaccinate din țara sa se vor bucura de „reguli speciale”, deoarece ele prezintă un risc de sănătate mult mai mic.

 

Tensiuni în creștere

Măsurile restrictive din ultima vreme au creat o nouă dinamică politică, alimentând tensiunile între persoanele vaccinate, nerăbdătoare să-și reia viața normală, și cei ce refuză să-și inoculeze serul contra coronavirusului. Noua realitate a oferit rapid cadrul necesar adoptării a numeroase politici intervenționiste. De altfel, s-a demonstrat imediat că insistențele în privința vaccinării în anumite sectoare de activitate, între care și în domeniul îngrijirii medicale, a dus la creșterea semnificativă a celor care au acceptat să-și injecteze dozele omologate contra COVID-19. Spre exemplu, în Franța, circa cinci milioane de oameni și-au făcut prima doză, iar șase milioane pe cea de-a doua, în cele două săptămâni scurse după ce președintele Emmanuel Macron a anunțat că permisele de sănătate vor fi extinse pentru restaurante și alte numeroase locuri publice. Înainte de acest anunț, campania de vaccinare stagnase săptămâni în șir. Și în Italia numărul celor vaccinați a crescut cu până la 200% în anumite regiuni, după ce guvernul a anunțat introducerea „permiselor verzi”, susțin autoritățile de la Roma.

 

Spre vaccinarea obligatorie

Reacțiile diferite ale guvernelor la rezistența față de vaccinare – care au mers de la oprobiu public și coerciție până la apeluri la altruism și acordarea unor recompense – au generat o dezbatere imensă în rândul bioeticienilor și al oamenilor politici, aflați în căutarea unei formule echilibrate. Până acum, majoritatea țărilor au optat pentru strategia bazată pe o combinație de stimulente și restricții, oferind celor vaccinați un acces mai ușor pe piața muncii, la călătorii sau la locurile de agrement. O altă direcție a fost încurajarea unor recompense materiale pentru vaccinare, cum ar fi plata unei sume de 100 de dolari, cerută de Biden tuturor statelor din componența SUA, sau cele două zile suplimentare de concediu, oferite de guvernul ceh angajaților de la stat, care se vaccinează. Argumentele în favoarea vaccinării obligatorii sunt propagate tot mai intens, având la bază ideea că acțiunile unui individ, ce pot dăuna celor din jurul său, justifică restricționarea libertăților. Julian Săvulescu, profesor de etică la Universitatea Oxford, remarca recent pentru „The Guardian”: „Este mult mai bine ca oamenii să aleagă voluntar pe bază de motive și să acționeze corect decât să fie forțați să facă asta. Structurarea recompenselor și a pedepselor într-un mod just și echitabil este o metodă de a oferi oamenilor motive să acționeze”. Din această perspectivă, măsura solicitării permisului sanitar pentru accesul într-o serie de locuri publice, introdusă de guvernul de la Paris, s-a dovedit un succes notabil din punct de vedere al campaniei de vaccinare. Astăzi, susține „The Guardian”, aproximativ 60% dintre francezi sprijină această măsură.

 

Măsura restrictivă inițiată de Macron a transformat radical atitudinea francezilor, care trăiau, până nu de mult, într-unul dintre cele mai reticente state europene față de vaccinare.  

×