x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderii UE, Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, se vor întâlni cu Erdogan la Bruxelles

Liderii UE, Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, se vor întâlni cu Erdogan la Bruxelles

19 Mai 2017   •   16:00
Liderii UE, Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, se vor întâlni cu Erdogan la Bruxelles

Liderii europeni Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk îl vor primi pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan joi, la Bruxelles, în marja unui summit al NATO, a anunţat vineri Comisia Europeană, informează AFP. 

'Preşedintele (Comisiei Europene, Jean-Claude) Juncker şi preşedintele (Consiliului European, Donald) Tusk vor avea o întrevedere bilaterală cu preşedintele (turc Recep Tayyip) Erdogan', a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. 

Înainte de aceasta, 'preşedintele Juncker va avea, împreună cu Donald Tusk, o întrevedere cu Donald Trump, preşedintele american', a precizat Schinas. Această reuniune a fost deja programată în cadrul primei vizite a lui Trump la Bruxelles. 'Iar la final, la 14:45 (12:45 GMT), preşedintele Juncker îl va primi aici, la Berlaymont (sediul Comisiei Europene) pe preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron', a adăugat Schinas. 

Relaţiile diplomatice dintre Ankara şi UE s-a deteriorat semnificativ după lovitura de stat eşuată din iulie 2016 din Turcia. Ele s-au tensionat şi mai mult după referendumul de luna trecută care a întărit atribuţiile preşedintelui Erdogan. La 2 mai, Erdogan a somat UE să relanseze negocierile pentru aderarea Turciei la UE, afirmând că în caz contrar ţara sa va spune 'adio' Uniunii. 

Procesul de aderare a Turciei la UE este în prezent în impas, iar obţinerea de progrese este puţin probabilă în viitorul apropiat, scrie Agerpres.

×