x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul militar Hamas, ucis într-un atac aerian al aviaţiei israeliene

Liderul militar Hamas, ucis într-un atac aerian al aviaţiei israeliene

14 Noi 2012   •   17:50
Liderul militar Hamas, ucis într-un atac aerian al aviaţiei israeliene
Sursa foto: MAHMUD HAMS/AFP

Liderul militar al mişcării Hamas, Ahmed Jabari, a fost ucis miercuri după-amiază, după ce maşina în care se afla acesta, în Fâşia Gaza, a fost ţinta unui atac aerian israelian extrem de precis.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, locotenent colonel Avital Leibovitch, a declarat, conform Associated Press, că atacul împotriva lui Jabari este "doar începutul unei operaţiuni de mare amploare", prin care, potrivit AP, Israelul urmăreşte asasinarea liderilor militari ai mişcării Hamas.

Jabari se afla în fruntea listei "most wanted" întocmită de către Israel, care îl acuza de o serie de atacuri, inclusiv răpirea soldatului Gilad Schalit, în urmă cu şase ani. Jabari este cel mai înalt oficial Hamas ucis în ultimii patru ani, după invadarea Fâşiei Gaza de către Israel, în 2008.

×