x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul talibanilor, ucis de o dronă americană

Liderul talibanilor, ucis de o dronă americană

de Şerban Mihăilă    |    23 Mai 2016   •   14:00
Liderul talibanilor, ucis de o dronă americană

Agenția de informații afgană a confirmat faptul că liderul taliban, mollahul Akhtar Mansour, a fost ucis, într-un atac american cu dronă. Raidul a fost lansat asupra unui vehicul în care se afla Mansour, în vestul Pakistanului.

 „Mollahul Akhtar Mansour era supravegheat de o bună peri­oadă. El a fost ucis, ieri, într-un atac cu dronă, în Balutchistan, provincie din sud-vestul Pakista­nului”, anunță un comunicat de presă dat publicității, duminică, de către serviciile afgane de infor­mații. Tot ieri, șeful diplomației americane, John Kerry, declara că premierul pakistanez, Nawaz Sharif, fusese notificat în legătură cu acest atac aerian. Liderul taliban a fost ținta unei lovituri aeriene autorizate de președintele Barack Obama, deoarece repre­zenta „o amenințare pentru forțele americane și afgane, precum și pentru civilii afgani și pentru pace”, a precizat secretarul de stat american. De altfel, în repetate rânduri, Pentagonul afirmase că Mansour fusese implicat direct în planificarea unor atacuri care au vizat trupele americane, afgane și aliate. În plus, administrația de la Washington susținea că mollahul se opunea cu vehe­mență negocierilor de pace. Mansour și-a asumat conducerea talibanilor în iulie 2015, înlocu­indu-l la conducere pe liderul spiritual al talibanilor, mollahul Omar. Acesta din urmă murise de tuberculoză, în aprilie 2013, însă decesul său fusese ținut secret mai mult de doi ani.

Posibilă deblocare a negocierilor de pace

Comentatorii politici din regiune consideră că moartea mollahului Akhtar Mansour ar putea duce la deblocarea nego­cierilor de pace dintre talibani și guvernul afgan, tratative aflate într-un punct mort. În 2015, mai multe facțiuni rivale afgane au contestat vehement conducerea asumată de Mansour după anunțarea morții predecesorului său. Născut în Kandahar, în 1960, mollahul Akhtar Mansour a urcat rapid treptele ierarhiei talibane. Ani de zile, el a fost considerat șeful executiv al tali­banilor și unul dintre confidenții mollahului Omar. În timpul conducerii talibane a Afganista­nului, el a ocupat funcția de ministru al aviației civile.

Mollahul Akhtar Mansour s-a făcut remarcat prin raiduri la scară largă asupra forțelor afgane de securitate. Moartea lui e o lovitură puternică dată talibanilor

×