x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liga Arabă atrage atenţia că planul de pace al lui Trump pentru Orientul Mijlociu ar echivala cu un apartheid

Liga Arabă atrage atenţia că planul de pace al lui Trump pentru Orientul Mijlociu ar echivala cu un apartheid

01 Feb 2020   •   17:30
Liga Arabă atrage atenţia că planul de pace al lui Trump pentru Orientul Mijlociu ar echivala cu un apartheid

Planul de pace pentru Orientul Mijlociu propus de preşedintele american Donald Trump ar duce la o stare de apartheid, a atras atenţia sâmbătă secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, potrivit DPA.

"Planul duce la un statut care echivalează cu soluţia unui stat care cuprinde două clase de cetăţeni, ceea ce înseamnă apartheid, în care palestinienii vor fi cetăţeni de clasa a doua, privaţi de drepturile cetăţeneşti de bază", a afirmat el la o reuniune de urgenţă la sediul din Cairo al acestei organizaţii panarabe.

Propunerea SUA "nu aduce stabilitate şi nu construieşte pace, ci sădeşte seminţele pentru alţi 100 de ani de conflict şi de suferinţă", a adăugat el.

"Cele două părţi ar trebui să negocieze între ele pentru a ajunge la o soluţie care să fie acceptată de amândouă", a mai spus Aboul Gheit.

Planul lui Trump prevede un control al Israelului asupra Cisiordaniei şi Văii Iordanului, precum şi asupra unor locuri sfinte cheie din Ierusalim.

Proiectul nu le-ar oferi refugiaţilor palestinieni dreptul de a se întoarce, dar face apel la crearea unui stat palestinian.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump liga araba Orientul Mijlociu