Aproape 45.000 de persoane mor în Statele Unite, în fiecare an - una la fiecare 12 minute - în mare parte din cauza lipsei de asigurări de sănătate, potrivit unui studiu realizat de Harvard Medical School.
"Pierderile de vieţi omeneşti din cauza lipsei asigurării de sănătate sunt mai mari decât cele cauzate de conducerea sub influenţa alcoolului şi omorurile, luate la un loc", a declarat dr. David Himmelstein, co-autor al studiului. Per ansamblu, spun cercetătorii, americanii care nu dispun de asigurări de sănătate au un risc cu 40 la sută mai mare de deces decât cei care sunt asiguraţi.Aproximativ 46.3 milioane de persoane din Statele Unite nu aveau asigurare medicală în 2008. Potrivit studiului, rata deceselor la persoanele neasigurate din cauza unor complicaţii cauzate de diabet sau a bolile de inimă, complicaţii care pot fi prevenite, este foarte mare.
"Este absolut incalificabil faptul că oamenii mor din cauze pe care, în mod normal, sistemul public de sănătate ar trebui să le prevină", a declarat Woolhandler, profesor la Universitatea Harvard.
În Statele Unite s-a declanşat o mare polemică în jurul reformei sistemului de asigurări medicale. Planul preşedintelui Obama privind această reformă înseamnă oferirea unei asigurări medicale pentru cei 46 de milioane de americani care nu au aşa ceva, adică 15% dintre cetăţenii americani şi 10% dintre alegători. Se ştie că în Statele Unite, asigurarea medicală nu este publică, altfel spus nu beneficiază de ea toată lumea, ci este doar pentru cei care şi-o plătesc singuri. Şi evident, cu cât plătesc mai mult, cu atât sunt mai bine îngrijiţi. Demersul a stârnit însă atacuri politice virulente din parea republicanilor în principal, care orchestrează această campanie.
"În acest moment, sunt peste 30 de milioane de cetăţeni americani care nu îşi pot permite o asigurare medicală. Într-o perioadă de numai doi ani, un american din trei rămâne, la un moment dat, fără asigurare şi în fiecare zi 14.000 de americani nu îşi mai pot permite asigurarea. Cu alte cuvinte, i se poate întâmpla oricui", a declarat preşedintele american.
Potrivit unui sondaj realizat de Associated Press, peste 52% dintre americani nu sunt de acord cu propunerile preşedintelui, pe care le consideră prea costisitoare pentru plătitorii de taxe deja afectaţi de criza economică.
Planul va costa 900 de miliarde de dolari în următorii 10 ani şi propune crearea unui program de asigurări publice astfel încât toţi americanii să aibă access la serviciile de sănătate. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro