x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra și New York, următoarele ținte ale teroriștilor

Londra și New York, următoarele ținte ale teroriștilor

de Şerban Mihăilă    |    28 Iul 2016   •   19:10
Londra și New York, următoarele ținte ale teroriștilor
Sursa foto: vale_t/Getty Images/iStockphoto

Londra și New York se află pe lista următoarelor ținte ale extremiștilor, scrie “Mirror Online”, care publică un avertisment lansat de “SITE Intelligence”, un grup de monitorizare a activităților jihadiste. Până în prezent, prognozele acestui grup în privința teroriștilor s-au dovedit corecte.

“SITE Intelligence” a plasat capitala Marii Britanii și metropola americană pe lista priorităților teroriste în perioada imediat următoare, după ce a examinat o serie de mesaje și imagini postate de islamiștii radicali pe canalul Telegram,  aplicație similară cu WhatsApp. Într-una dintre imagini, precizează “Mirror Online”, Statuia Libertății din New York este înghițită de flăcări și are scris, sub postament, următoarea explicație “În curând, Washington!” Mesaje cu un conținut grafic similar sugerează și alte locații pentru atacuri devastatoare purtate de militanți ai rețelei Stat Islamic (SI). Astfel, după Londra și New York, teroriștii au în vizor și alte orașe mari din întreaga lume, susține publicația britanică. Avertismentul grupului de monitorizare a activităților jihadiste, precum și masacrul din biserica franceză Saint-Etienne-du-Rouvray au ridicat la “sever” nivelul de alertă teroristă din Marea Britanie, ceea ce înseamnă că un atac în această țară este foarte probabil. De asemenea, în apropierea bisericilor britanice au fost adoptate măsuri speciale de securitate.

Războiul religiilor, lansat în biserici

"Prin atacul împotriva unui preot într-o biserică catolică, se observă clar care este obiectivul teroriștilor: să-i incite pe francezi unii împotriva celorlalți și să atace o religie pentru a provoca un război al religiilor", a afirmat premierul francez, Manuel Valls, după atentatul din biserica Saint-Etienne-du-Rouvray. Deși atacul asupra unei biserici constituie o premieră în Franța, și alte lăcașuri de cult catolice s-au aflat pe lista țintelor vizate de atentate pe teritoriul francez. În aprilie 2015, poliția franceză a dejucat un atentat asupra unei biserici din Villejuif. Trei luni mai târziu, în iulie 2015, SI cerea adepților săi să atace "locurile aglomerate", menționând și bisericile. În replică, autoritățile de la Paris au lansat operațiunea “Sentinelle”, prin care 1.227 de lăcașuri creștine sunt protejate de forțele de ordine. Concomitent, sunt supravegheate aproximativ 1.000 de lăcașuri musulmane și 794 de obiective evreiești.

 

Și elvețienii au ridicat, ieri, nivelul de alertă teroristă pe teritoriul țării. După ce au primit o serie de informații de la omologii lor francezi, polițiștii din Geneva au adoptat măsuri de securitate extraordinare pe aeroportul Cointrin. Pasagerii au fost supuși unor controale suplimentare, iar accesul în incinta aeroportului a fost restricționat. În exterior, erau controlate chiar și vehiculele care se deplasau spre aeroport, susține publicația “Tribune de Geneve”. În proximitatea aeroportului s-au format ambuteiaje.

“Amenințarea teroristă este extremă și oamenii trebuie să fie vigilenți” – Neil Basu, comisar al poliției Metropolitane

×