Grupul german Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a anunţat marţi că a interzis telefoanele Samsung Galaxy Note 7 la bordul avioanelor sale din cauza riscului de incendiu, urmând astfel exemplul mai multor companii ariene din afara Europei, informează AFP şi Reuters.
"Transportul acestor dispozitive este interzis pentru toate zborurile, atât pentru bagajele de cală cât şi pentru cele de mână. Acest lucru este valabil imediat pentru toate zborurile grupului Lufthansa, până la noi ordine", a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa, care controlează atât compania aeriană cu acelaşi nume cât şi companiile Swiss, Austrian Airlines et Eurowings.
Mai multe companii aeriene din Japonia, Australia sau Canada au luat o decizie similară. Autorităţile americane au decis încă de vineri să interzică telefoanele Galaxy Note 7 la bordul avioanelor care pleacă sau au ca destinaţie SUA, precum şi pentru zborurile interne, iar Japonia a luat o decizie similară luni.
La două luni de la lansarea pe piaţă a telefonului Galaxy Note 7, grupul sud-coreean Samsung a decis săptămâna trecută să oprească producţia şi vânzarea acestui dispozitiv din cauza unor defecte susceptibile să provoace o explozie. De asemenea, Samsung a cerut tuturor celor care deţin o "phableta" (terminal de talie medie între smartphone şi tabletă n.r.) Galaxy Note 7 să înceteze imediat să o utilizeze. AGERPRES