x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupte grele în Haiti. Forțele de securitate câștigă teren

Lupte grele în Haiti. Forțele de securitate câștigă teren

04 Noi 2022   •   10:00
Lupte grele în Haiti. Forțele de securitate câștigă teren
Sursa foto: Hepta

Forțele de securitate din Haiti anunță că au preluat controlul asupra unui important depozit de combustibil ocupat timp de o lună de bandele criminale.

Guvernul a anunțat că luni se va relua distribuția de combustibil de la terminalul Varreux, situat în zona Cité Soleil, potrivit BBC.

Bandele au pus stăpânire pe instalația portuară în septembrie, blocând livrarea de combustibil importat și împiedicând eforturile de distribuire de alimente și medicamente.

Terminalul furnizează majoritatea produselor petroliere din Haiti. Acesta a fost controlat de o coaliție de bande puternice, cunoscută sub numele de G9.

Blocada a forțat multe întreprinderi să închidă și a complicat distribuția de benzină și apă potabilă îmbuteliată, în timp ce o epidemie de holeră s-a agravat de la o săptămână la alta.

Toate acestea au provocat tulburările civile din întreaga țară. De asemenea, tulburările s-au intensificat după ce premierul Ariel Henry a anunțat încetarea acordării de subvenții guvernamentale pentru carburanți, ceea ce a dus la o creștere rapidă a prețurilor la benzină și motorină.

Pe fondul tulburărilor, poliția a lansat miercuri o operațiune de preluare a controlului asupra terminalului de carburanți. Focuri de armă au fost auzite în zonă pe tot parcursul zilei.

O zi mai târziu, o sursă din cadrul poliției a declarat pentru AFP că polițiștii au reușit să preia controlul instalațiilor și că se aflau în proces de curățare a drumurilor. Nu se știe dacă există morți sau răniți.

Operațiunea poliției vine în urma unui avertisment al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Voker Türk. Acesta a spus că o „criză prelungită" în Haiti ar putea să provoace cea mai mare tragedie din ultimele decenii în această țară.

De asemenea, ONU a îndemnat toate țările să suspende repatrierea migranților haitieni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: haiti