Tancurile israeliene au intrat ieri, pentru prima dată, în centrul unui cartier din oraşul Gaza, unde s-au produs schimburi intense de focuri între armata israeliană şi combatanţii palestinieni.
Atacurile s-au succedat exact în timpul în care mass-media din stăinătate anunţa că un nou armistiţiu israeliano-palestinian ar avea toate şansele să devină realitate. Susţinute de aviaţie, blindatele israeliene au avansat ieri-dimineaţă pentru prima dată de la declanşarea conflictului armat, în centrul cartierului periferic din sud-vestul oraşului Gaza, Tal Al-Hawa, unde soldaţii israelieni au tras cu obuze în combatanţii palestinieni, pentru a contracara atacul lor cu rachete. Obuzele au lovit chiar şi imobile locuite, iar unul dintre acestea a nimerit chiar Agenţia ONU pentru Ajutorul Refugiaţilor din Gaza, UNRWA, care a anunţat ulterior că se retrage din regiune.
AJUTOARE ÎN FLĂCĂRI
Unul dintre reprezentanţii ONU a declarat presei franceze, cu condiţia păstrării anonimatului, că obuzele israeliene au vizat şi depozite cu ajutoare umanitare trimise populaţiei palestiniene, unul dintre acestea, în care se găseau tone de ajutoare, fiind incendiat.
Şi unul dintre imobilele în care se găsesc birourile mai multor publicaţii şi televiziuni arabe şi internaţionale a căzut victima unui atac cu obuze. Doi cameramani, care lucrau pentru televiziunea arabă din Abu Dhabi, au fost răniţi, după cum a informat postul de televiziune din Gaza. În clădirea Al Shuruq se află şi birourile agenţiei de presă Reuters, cele ale televiziunilor Fox, Sky şi RTL. De asemenea, în clădire există posturile arabe de televiziune Al Arabiya şi MBC. În spatele frontului, eforturile de pace continuau ieri la Cairo, unde şeful negociator israelian discuta despre un plan egiptean de încetare a focului. La rândul său, reprezentantul grupării palestiniene Hamas a declarat că discuţiile au înregistrat progrese, dar că nu se ajunsese la vreo concluzie.
Citește pe Antena3.ro