x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupu a plecat ca să rămână... comunist

Lupu a plecat ca să rămână... comunist

10 Iun 2009   •   00:00

Comuniştii de la Chişinău continuă jocurile actoriceşti pe scena politică. Miercuri dimineaţă, înainte să înceapă şedinţa Parlamentului, Marian Lupu a lansat o declaraţie de două pagini jumătate în care explică de ce se retrage din Partidul Comuniştilor.



Marian Lupu a spus că nu este de acord cu dezbinarea clasei politice şi a societăţii şi că s-au consumat "toate posibilităţile şi încercările de a participa în procesul de luare a deciziilor". Potrivit lui, interesul naţional nu poate fi monopolizat de un singur partid şi folosit ca instrument de manipulare, divizând societatea în "patrioţi" şi "trădători", în "unionişti" şi "statalişti". "Anume aceasta s-a încercat după 7 aprilie", a precizat Lupu.

În ceea ce priveşte subiectul "7 aprilie", el a menţionat că "s-au adus multe învinuiri reciproce, dar nu au fost aduse probe". "Atâta timp cât probele necesare nu sunt prezentate, consider că trebuie respectat principiul constituţional ce se referă la prezumpţia nevinovăţiei". (...) "Consider inadmisibil că nu s-a mers dincolo de declaraţiile privind necesitatea dialogului politic, ignorând rezoluţia Parlamentului European şi recomandările APCE", se arată în declaraţia semnată de Marian Lupu.

Referindu-se la viitorul său politic, Lupu a menţionat că v-a participa în viaţa politică într-un format ce exclude poziţionarea radicală şi conflictuală. "Eu nu doresc să particip într-o campanie electorală în care mesajele sunt alcătuite din acuzaţii, injurii, ameninţări şi limbaj emotiv. Nu doresc să fiu parte nici a uneia dintre părţile beligerante, care riscă să devină radicale şi ridicole. (...) Totodată, ţin să anunţ că nu voi înceta să fiu parte activă a procesului politic moldovenesc. Nu pot vorbi acum despre formula în care se poate produce reîncadrarea mea în circuitul politic, dar vă pot spune cu toată certitudinea că acest lucru se va produce într-un format ce exclude poziţionarea radicală, rigidă şi conflictuală".

O declaraţie din care putem deduce că Marian Lupu va deveni cap de listă al unei forţe centriste, cel mai probabil, al unui conglomerat de partiduţe mici, pe care are sarcina să le tragă în viitorul Parlament. Acolo, acestea vor trebui să servească interesele comuniştilor în special la alegerea noului şef al statului şi în timpul reformei constituţionale menită să conducă la aşa-numita "transnistrizare" a întregii Moldove. Despre acest al doilea plan rusesc, comuniştii vorbesc deocamdată doar în şoaptă.

Dar care ar putea fi forţele politice gata să-l asimileze pe Marian Lupu? Din cele trei partide de opoziţie parlamentare doar liderul Alianţei Moldova Noastră a spus că ar fi dispus să examineze o eventuală cerere venită din partea lui Lupu. Dar acesta a spus clar că "nu doreşte să fie parte nici a uneia dintre părţile beligerante". Putem concluziona, deci, că Marian Lupu va fi absorbit pe post de "locomotivă electorală" de una sau mai multe partide centriste extraparlamentare. Care ar putea fi acestea? Cel mai probabil PSD condus de ex-komsomolistul Dumitru Braghiş. Recent, acest partid s-a debarasat de Eduard Muşuc care îşi etalase prea la vedere aspiraţiile pro-comuniste şi care, până la urmă, s-a încris în Partidul Comuniştilor. De altfel, PSD a salutat primul decizia lui Marian Lupu de a părăsi PCRM.
O altă formaţiune centristă gata să-l accepte pe Lupu este PD, condus de Dumitru Diacov - un alt fost komsomolist care şi-a desfăşurat o bună parte din carieră în cadrul organelor sovietice de partid si care a votat, în 2005, pentru ca Voronin să devină preşedinte. Nu este exclus ca în cele din urmă PSD şi PD să formeze o listă electorală comună pentru alegerile parlamentare anticipate, iar Marian Lupu să devină cap de listă.

A treia formaţiune politică ce ar putea râvni la "locomotiva electorală Marian Lupu" ar putea fi Uniunea Centristă din Moldova care l-a atras în funcţia de lider pe Vasile Tarlev. Acesta a deţinut timp de 8 ani funcţia de premier sub guvernarea comunistă şi a îndeplinit fără să crâcnească toate ordinele venite de la Preşedinţie.

Despre caracterul teatral al gestului de astăzi al lui Marian Lupu vorbeşte însăşi comportamentul liderului comunist, al persoanelor din anturajul acestuia, dar mai ales modul cum a reflectat acest eveniment presa pro-comunistă.

Le luăm pe rând: Liderul comunist Vladimir Voronin a răspuns sec: "Nu ştiu nimic. Nu am participat!". O negaţie de neparticipare la luarea acestei decizii care trădează, de fapt, inversul. Deputatul comunist Mark Tkaciuk, portavocea PCRM: "Este un început prost pentru o nouă carieră politică". Declaraţia a fost difuzată de agenţia "Omega" despre care s-a scris anterior că ar face parte din holdingul mediatic al puterii comuniste. în alte cazuri, presa pro-comunistă se făcea că nu vede evenimentele care ar dezavantaja electoral Partidul Comuniştilor. De data aceasta, însă, şi alte agenţii de presă care fac jocul puterii au oferit, pe site-urile lor, acces liber la ştirea despre retragerea lui Marian Lupu din PCRM.

Acestea şi alte indicii suspecte i-au determinat pe liderii opoziţiei să afirme că "Marian Lupu a plecat ca să rămână". Încă nu se ştie cine a luat decizia de plecare a lui Lupu din PCRM - Lupu sau Voronin. Şi de ce Marian Lupu nu a dezvăluit miercuri adevărul despre evenimentele din 7 aprilie 2009.

×
Subiecte în articol: externe lupu