x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron cheamă Iranul "să revină fără întârziere" asupra depăşirii rezervelor sale de uraniu

Macron cheamă Iranul "să revină fără întârziere" asupra depăşirii rezervelor sale de uraniu

02 Iul 2019   •   13:09
Macron cheamă Iranul "să revină fără întârziere" asupra depăşirii rezervelor sale de uraniu

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a chemat marţi Iranul "să revină fără întârziere" asupra depăşirii rezervelor sale de uraniu slab îmbogăţit impuse de acordul din 2015 privind programul său nuclear, transmite AFP.

Macron "a luat notă cu îngrijorare" de acest anunţ făcut luni de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.

El cere Iranului "să revină fără întârziere asupra acestei depăşiri" şi "să se abţină de la orice măsură suplimentară care ar pune în cauză obligaţiile sale nucleare".

Iranul a depăşit limita stocului de uraniu îmbogăţit convenită prin acordul din 2015 cu puterile internaţionale, a anunţat luni Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) într-un context al unor tensiuni exacerbate cu SUA, provocând temeri de escaladare a tensiunilor în regiunea Golfului.

Ţările europene semnatare ale înţelegerii ceruseră guvernului de la Teheran să nu facă acest pas, deşi Statele Unite s-au retras unilateral din acord.

Iranienii insistă că programul lor nuclear este exclusiv paşnic, consacrat printre altele producţiei de energie.

AGERPRES

×