Într-un interviu acordat postului francez de televiziune TF1, Macron a negat că riscul de pene de curent s-ar datora gestionării inadecvate a programului de repornire a reactoarelor nucleare al companiei de stat EDF.
„În primul rând, să fim clari: fără panică! Este legitim ca guvernul să se pregătească pentru cazurile extreme, care ar însemna tăierea energiei electrice timp de câteva ore pe zi, dacă nu avem suficientă energie”, a declarat liderul francez.
Șeful operatorului rețelei electrice franceze RTE a declarat joi că Franța s-ar putea confrunta cu „câteva zile” de întreruperi de energie electrică în această iarnă, iar guvernul a început să informeze autoritățile locale cu privire la modul în care să gestioneze eventualele întreruperi.
EDF s-a confruntat cu un număr fără precedent de întreruperi la flota sa de reactoare nucleare, reducând producția nucleară la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, chiar în momentul în care Europa se străduiește să înlocuiască livrările de gaze rusești, pe care Moscova le-a întrerupt ca represalii la sancțiunile impuse de UE pentru invazia sa în Ucraina.
(sursa: Mediafax)