x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron îi cere lui Putin să acționeze pentru ca regimul sirian să „oprească degradarea intolerabilă a situației umanitare”

Macron îi cere lui Putin să acționeze pentru ca regimul sirian să „oprească degradarea intolerabilă a situației umanitare”

09 Feb 2018   •   16:08
Macron îi cere lui Putin să acționeze pentru ca regimul sirian să „oprească degradarea intolerabilă a situației umanitare”

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut vineri omologului său rus Vladimir Putin "să facă totul pentru ca regimul sirian să oprească degradarea intolerabilă a situaţiei umanitare" şi şi-a exprimat "îngrijorarea" faţă de "posibila folosire a clorului" în atacuri chimice împotriva civililor, relatează France Presse şi Reuters, care citează un comunicat transmis de Palatul Elysee. 

Într-o convorbire telefonică avută cu Putin pentru pregătirea vizitei pe care Macron o va efectua în luna mai în Rusia, preşedintele francez "şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu semnalele privind posibila utilizare a clorului în mai multe rânduri împotriva civililor în Siria în ultimele săptămâni", conform Palatului Elysee. 

De asemenea, Macron "a subliniat nevoia de a fi depăşite obstacolele care blochează negocierile şi de a începe un proces politic credibil în următoarele săptămâni sub auspiciile ONU pentru a se ajunge din nou la pace, stabilitate şi unitate în Siria", se mai menţionează în comunicat. 

La o întâlnire avută cu Putin la Versailles în vara anului 2017, Macron a spus că orice utilizare a armelor chimice reprezintă o 'linie roşie' şi că Parisul ar putea lansa atacuri aeriene unilaterale împotriva unor ţinte din Siria dacă această 'linie roşie' ar fi încălcată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: emmanuel macron Vladimir Putin siria