x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron sugerează dotarea UE cu arme nucleare și e catalogat „iresponsabil”

Macron sugerează dotarea UE cu arme nucleare și e catalogat „iresponsabil”

de Şerban Mihăilă    |    30 Apr 2024   •   08:20
Macron sugerează dotarea UE cu arme nucleare și e catalogat „iresponsabil”
Sursa foto: Hepta

Etichetat drept „un pericol național” de către reprezentanți ai întregului spectru politic din Franța, președintele Emmanuel Macron este acuzat de subminarea suveranității naționale și a doctrinei de descurajare militară, după ce liderul de la Paris a deschis o dezbatere pe tema creării unei apărări europene comune dotate cu arme nucleare. 

Șeful statului francez a devenit extrem de implicat și de vocal atunci când vine vorba despre războiul din Ucraina și apărarea comună a continentului. Poziția sa tranșantă i-a enervat pe mulți dintre partenerii lui europeni și, începând din weekend, pe numeroși conaționali.

Într-un interviu publicat sâmbătă seară de grupul francez de ziare regionale Ebra, Macron a declarat: „Mă pronunț în favoarea deschiderii acestei dezbateri, care trebuie să includă apărarea antirachetă, utilizarea de arme cu rază lungă de acțiune, de arme nucleare pentru cei care le dețin sau care au arme nucleare americane pe teritoriul lor.”.

„Să fim cinstiți și să discutăm despre ceea ce ne protejează cu adevărat, în mod credibil.”, a continuat el. Macron a susținut apoi că Franța își va păstra „specificitatea, dar este gata să contribuie mai mult la apărarea teritoriului european.”.

„A fi credibil înseamnă și a avea rachete cu rază lungă de acțiune, care să-i descurajeze pe ruși. Și mai există și arme nucleare; doctrina franceză prevede că le putem folosi, atunci când interesele noastre vitale sunt amenințate. După cum am spus deja, există o dimensiune europeană a acestor interese vitale.”, a mai afirmat președintele.

Furtună de critici

Comentariile lui Macron au atras un val de condamnări din partea ambelor tabere politice din Franța. François-Xavier Bellamy, cel care deschide lista partidului de centru-dreapta Republicanii la viitoarele alegeri europarlamentare, a afirmat imediat: „Un șef de stat francez nu ar trebui să spună așa ceva. Acest lucru este extraordinar de grav, deoarece atinge exact punctul sensibil al suveranității franceze!”.

Europarlamentarul conservator populist din partea partidului de extremă dreaptă Adunarea Națională, Thierry Mariani, a precizat, la rândul lui: „Macron devine un pericol național (...) După armele nucleare, va urma locul permanent al Franței în Consiliul de Securitate al ONU, care va fi vândut ieftin, de asemenea, Uniunii Europene.”.

Sugestia lui Macron a fost criticată și de forțele de stânga, grupul parlamentar „La France Insoumise” (Franța Nesupusă) (LFI) susținând că Macron „tocmai a dat o nouă lovitură credibilității descurajării nucleare franceze”.

„Sub pretextul apărării teritoriului european, Macron vrea să lichideze autonomia strategică franceză.”, a afirmat deputatul LFI, Bastien Lachaud.

Doctrină în pericol

De când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, în urma Brexitului, Franța a rămas singura putere înarmată nuclear din cadrul blocului comunitar.

În timp ce armele nucleare ale Marii Britanii sunt încă disponibile pentru protecția Europei, ca parte integrantă a arsenalului NATO, există tot mai multe apeluri în favoarea consolidării puterii Bruxelles-ului și a creării unei armate europene, în vederea contracarării unei posibile agresiuni rusești.

Spre deosebire de Statele Unite și Rusia, Franța a adoptat de mult timp o strategie de „descurajare nucleară minimă”, mândrindu-se cu un arsenal de aproximativ 290 de bombe nucleare, față de cele aproximativ 3.700 ale americanilor și cele 4.500 ale rușilor.

Principiul „descurajării celor puternici de către cei slabi” funcționează pe baza presupunerii că abilitatea de a lansa lovituri de precizie asupra infrastructurii critice a unui inamic va fi suficientă pentru a împiedica țări precum Rusia să lanseze un atac contra Franței.

Deși este membră a NATO, Franța și-a păstrat o parte din independența militară după ce s-a retras din Grupul de planificare nucleară al alianței occidentale, ceea ce înseamnă că politica sa nucleară este la discreția exclusivă a președintelui francez.

Doctrina nucleară a țării stipulează că armele nucleare pot fi folosite doar în circumstanțe extreme de autoapărare sau în situații în care sunt în joc „interesele vitale” ale națiunii.

Macron susține acum că aceste „interese vitale” ale Franței includ și „o dimensiune europeană”, sugerând astfel că ar fi dispus să ia în calcul utilizarea armelor nucleare, în cazul în care un alt stat membru al UE ar fi atacat.

În schimb, același Macron declara, în 2022, că Franța nu ar folosi arme atomice, dacă Rusia ar lansa un atac nuclear asupra Ucrainei. „Doctrina noastră se bazează pe interesele fundamentale ale națiunii și acestea sunt foarte clar definite. Dacă ar avea loc un atac balistic nuclear în Ucraina, aceste interese nu ar fi puse sub semnul întrebării.”, spunea el, la vremea respectivă.

Cu toate acestea, deși, inițial, șeful statului francez a fost un susținător al negocierilor de pace între Kiev și Moscova, Macron și-a modificat ulterior discursul, devenind unul dintre cei mai radicali lideri din Europa.

Recent, el a cerut, în mod similar, „o dezbatere” pe tema trimiterii de trupe NATO în Ucraina.

În condițiile în care Marea Britanie nu mai face parte din Uniunea Europeană, iar guvernul Germaniei este fărâmițat de diviziuni, Macron s-a transformat în principalul lider al continentului în materie de politică externă.

Șeful statului francez a preluat conducerea majorității inițiativelor în privința contracarării agresiunii Moscovei în Ucraina și a dezastrului umanitar din Gaza. Nu toți aliații săi sunt însă convinși că el este cel mai bun apărător al intereselor lor.

Controversatul său comentariu asupra trimiterii de trupe occidentale în Ucraina a atras imediat și în mod public reacții ferme de dezaprobare din partea cancelarului german, Olaf Scholz, și a înfuriat oficiali americani care, în privat, susțin că o astfel de acțiune ar putea chiar risca să provoace o ciocnire cu Moscova.

 

×
Subiecte în articol: Macron iresponsabil arme nucleare