Liderii UE au decis "implementarea unor mecanisme de solidaritate finaciară la nivel european" pentru a face faţă tarifelor mari la energie asociate crizei războiului din Ucraina, a declarat Emmanuel Macron, la finalul reuniunii informale a Consiliului European, desfăşurată la Praga.
Comisia Europeană "va lucra şi va lua decizii foarte concrete în următoarele zile şi în următoarele săptămâni", până la summitul oficial al Consiliului European din 20-21 octombrie, a precizat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Figaro.
"Ceea ce am decis este rezultatul unei solidarităţi şi unităţi veritabile. Ca să fiu foarte clar: trebuie să reacţionăm în mod unitar pentru a transmite acelaşi mesaj în sensul reducerii preţurilor la gaz şi la electricitate, va fi un mecanism complementar, vrem să aplicăm rapid mecanisme de solidaritate financiară europeană. Această solidaritate, atinsă prin consens, a fost destul de amplă; nu vor fi mecanisme de subvenţionare, ci mecanisme de garanţii sau de creditare care să corespundă mecanismelor pe care le-am decis în momentul crizei COVID-19, care să permită reducerea presiunilor asupra statelor membre, fragile din punct de vedere financiar, dar şi să evităm fragmentarea Europei în contextul presiunilor (...)", a precizat Emmanuel Macron, în conferinţa de presă transmisă de postul BFMTV.
(sursa: Mediafax)