Secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc, a declarat că niciun cetăţean român nu se află printre victimele atentatului terorist care a avut loc astăzi la Tel Aviv.
"MAE condamnă atentatul terorist care a avut loc în urmă cu aproximativ o oră la Tel Aviv şi îşi exprimă regretul pentru victimele acestuia. Din informaţiile pe care le avem până la această oră, nu există cetăţeni români printre victime", a spus Cazanciuc, într-o conferinţă de presă.
21 de persoane au fost rănite în explozia care a avut loc astăzi într-un autobuz, în centrul Tel Avivului. Poliţia israeliană a calificat acest incident ca fiind un "atentat terorist".
Citește pe Antena3.ro