x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE: România îşi reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Spaniei

MAE: România îşi reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Spaniei

28 Oct 2017   •   11:30
MAE: România îşi reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Spaniei

România îşi reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Spaniei şi respinge cu fermitate şi irevocabil "declaraţia unilaterală de independenţă" a Cataloniei, conform unui comunicat remis sâmbătă AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe.

"Spania este un aliat important şi partener strategic al ţării noastre, relaţie reflectată atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul UE şi la nivel internaţional. Subliniem că legitimitatea oricărui proces sau a oricărei acţiuni care ţine de ordinea internă a unui stat rezidă în deplina sa conformitate cu legea fundamentală, cu ordinea de drept din statul respectiv. Reiterăm poziţia consecventă a României în favoarea respectării dreptului internaţional, care nu permite modificări teritoriale survenite fără acordul statului implicat", precizează comunicatul citat.

Potrivit acestuia, "situaţia generată în Catalonia ţine de ordinea internă din Spania".

"Situaţia generată în Catalonia ţine de ordinea internă din Spania şi ne exprimăm speranţa că va reveni în cel mai scurt timp în parametrii ordinii constituţionale din acest stat", menţionează sursa citată. Agerpres

×
Subiecte în articol: Spania