x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mafioţii bulgari sunt patrioţi - fură din străinătate şi investesc în staţiunile din ţară

Mafioţii bulgari sunt patrioţi - fură din străinătate şi investesc în staţiunile din ţară

de Mediafax    |    04 Apr 2012   •   11:23
Mafioţii bulgari sunt patrioţi - fură din străinătate şi investesc în staţiunile din ţară

Activitatile retelelor criminale bulgare in strainatate genereaza anual aproximativ 3,5 miliarde de leva (circa 1,7 miliarde de euro), conform unor estimari, sume investite in mare parte pe teritoriul tarii, a declarat ministrul bulgar de Interne.

"O mare parte din investitiile din statiunile bulgare sunt realizate cu asemenea sume, obtinute ilegal", a declarat ministrul si vicepremierul Tvetan Tvetanov pentru postul bTV.

Sume de bani furate in strainatate prin intermediul unor metode sofisticate din ATM-uri ajung uneori in Bulgaria, fiind transferate unor persoane prin intermediul unor companii de transfer de fonduri la nivel global ca Western Union, a adaugat acesta.

De asemenea, inselatoriile efectuate prin intermediul telefoniei s-au perfectionat si vizeaza victime din strainatate, prin intermediul unor operatori greci si romani, infractorii pretinzand ulterior ca au realizat venituri din activitati in strainatate.

Intrebat, pe de alta parte, ce parere are despre legalizarea prostitutiei, ministrul a raspuns ca Bulgaria nu trebuie sa fie perceputa ca o destinatie turistica pentru sex, acest lucru putand face aceasta "afacere" si mai profitabila.

Tvetanov a facut aceste declaratii in contextul in care un centru de reflectie din Sofia a raportat ca cele mai importante 12 activitati ale organizatiilor criminale din Bulgaria genereaza anual aproiximativ 1,7 miliarde de euro. In pofida acestui fapt, sumele obtinute ilegal de retelele de crima organizata si cele provenite din economia "gri" a tarii reprezinta aproximativ 4,7% din PIB, potrivit unui raport al Centrului pentru Studiul Democratiei (CSD) intitulat "Evaluarea amenintarii crimei organizate in Bulgaria, in perioada 2010-2011".

Raportul a fost prezentat marti, intr-o dezbatere publica organizata la sediul Parlamentului, la care au participat Tvetanov, analistul CSD Tihomir Bezlov si secretarul de stat din Ministerul de Interne Kalin Gheorghiev. Documentul releva ca piata "serviciilor sexuale" detine cea mai importanta pondere in veniturile ilegale din tara, atingand anual suma de 1,26 miliarde leva (peste 644 milioane de euro), dar ca aceasta se confrunta cu o "diminuare".

Raportul vizeaza, intre alte activitati criminale, traficul de persoane, contrabanda, traficul de droguri, fraudarea TVA, piete ilegale pentru tigari si carburanti, spalarea si falsificarea de bani. Piata bulgara interna a drogurilor genereaza anual venituri ilegale in valoare de aproximativ 350 de milioane de leva (aproape 179 de milioane de euro), in timp ce fraudarea TVA atinge suma de 700 de milioane de leva (peste 357 de milioane de euro), se mai arata in document.

×