Cotidianul ungar Magyar Nemzet prezintă o analiză a alegerilor parlamentare din România în comparaţie grafică cu modul în care s-a votat la alegerile din ultimii 16 ani. În condiţiile în care USL a câştigat peste 90% dintre mandate, reprezentanta Dreptei, ARD, nereuşind să acumuleze în nici un judeţ peste 29%, concluzia autorului Kovacs Andras, că “Transilvania este ultimul bastion al Dreptei din România” este uşor eronată. “Deşi USL a câştigat clar alegerile parlamentare din decembrie, harta alegerilor nu s-a schimbat din 1996 încoace. În Transilvania, forţele politice apropiate Dreptei şi Occidentului se prezintă cu bastioane puternice, în timp ce dincolo de Carpaţi domnesc forţele post-comuniste de stânga. Concluzia imediată a alegerilor parlamentare din decembrie a fost că Dreapta din România a fost nimicită şi în viitorul apropiat va fi incapabilă să opună rezistenţă Uniunii Social Liberale (USL).
Între timp, spre norocul nostru, au venit rezultatele detaliate ale alegerilor şi putem trage mai uşor concluzii elocvente. O concluzie importantă este că, în ciuda victoriei USL cu două treimi, harta politică a României a rămas aceeaşi. Alianţa România Dreaptă (ARD) a atins cele mai bune rezultate în Transilvania, aproape 30% în judeţele Arad şi Alba, în timp ce dincolo de Carpaţi, de exemplu în judeţul Olt, a obţinut doar 7,5%. USL a obţinut scoruri uriaşe în Moldova şi Muntenia, atingând peste 70%. Exceptând judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, PP-DD a avut rezultate mai slabe în Transilvania decât dincolo de Carpaţi. Singura dată când socialiştii au primit voturi sensibil egale în ambele părţi ale Carpaţilor a fost în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000, când Ion Iliescu din partea PSD a devenit preşedinte în dauna lui Corneliu Vadim-Tudor”, scrie autorul analizei.
“Asemenea lui Emil Constantinescu, Traian Băsescu l-a învins pe Adrian Năstase la alegerile din 2004 profitând de voturile din Transilvania, în special din judeţele Arad, Timiş şi Sibiu. În ciuda victoriei zdrobitoare a USL la alegerile din 2012, rezultatele ei sunt mult mai slabe în Transilvania decât în restul ţării. Dreapta a reuşit să îşi păstreze simpatizanţii din Ardeal în ciuda măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul său. Rezultatele slabe pot fi puse pe seama faptului că politicienii ARD au executat precum nişte sclavi poruncile venite din partea FMI. Dreapta din România trebuie să îşi regândească politica în următorii ani. Pe baza rezultatelor alegerilor din ultimele decenii este evident că adepţii potenţiali ai dreptei sunt oripilaţi de guvernarea lor şi i-au taxat prin absenteism”, consideră jurnalistul cotidianului Magyar Nemzet.
Citește pe Antena3.ro