Omul care a fost însărcinat să facă din Marea Britanie un loc mai sigur pentru locuitorii ei declară că îi este frică să coboare noaptea pe străzile Londrei.
MINISTRUL DE INTERNE AL MARII BRITANII
Omul care a fost însărcinat să facă din Marea Britanie un loc mai sigur pentru locuitorii ei declară că îi este frică să coboare noaptea pe străzile Londrei. Într-un interviu pentru săptămânalul Sunday Times, Jacqui Smith, ministrul britanic de Interne, declară că nu s-ar simţi în siguranţă nici dacă s-ar plimba în cartierele rezidenţiale Kensington şi Chelsea, nici în zonele periferice populare, precum cartierul Hackney. Poziţia ministrului britanic de Interne vine să confirme realitatea de pe stradă, scrie revista, amintind de un sondaj din august, potrivit căruia 46% dintre londonezi declară că nu se simt în siguranţă noaptea în cartierele în care locuiesc. Ulterior interviului, la redacţia Sunday Times a telefonat unul dintre consilierii lui Smith, care a ţinut să precizeze că ministrul “a cumpărat recent un kebab în Peckham”, unul din cartierele rău famate ale capitalei britanice.
“Orice femeie s-ar simţi în siguranţă dacă ar fi însoţită de gărzile de corp ale doamnei ministru Smith”, comentează săptămânalul, insistând asupra faptului că un ministru de Interne ar trebui “să inducă teamă infractorilor şi nu să se ascundă în spatele cortinei”.