x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mai cade un zid: Palestinienii dărâmă zidul de securitate ridicat de Israel

Mai cade un zid: Palestinienii dărâmă zidul de securitate ridicat de Israel

10 Noi 2009   •   00:00

Palestinienii au dărâmat luni un obstacol din beton construit de-a lungul barierei de securitate ridicate de Israel în Cisiordania ocupată. Momentul a coincis cu ziua în care Germania sărbătorea împlinirea a 20 de ani de la Căderea Zidului Berlinului, relatează AFP. Această operaţiune simbolică a fost condusă de câteva zeci de palestinieni, ajutaţi de activişti propalestinieni străini care se opun acestei bariere.



Bariera este prezentată de israelieni ca o "împrejmuire antiteroristă" care este destinată protejării în faţa atentatelor, dar palestinienii o califică drept "zidul apartheidului". "Un grup de aproximativ 150 de militanţi s-a deplasat la zid în apropiere de (punctul de trecere) Qalandiya şi a dărâmat o parte, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la Căderea Zidului Berlinului", a declarat Abdallah Abou Rahma, un activist palestinian.

Armata israeliană a intervenit imediat şi a dispersat manifestanţii, care au ripostat aruncând cu pietre. Doi palestinieni au fost arestaţi. "Ziua de azi (luni) marchează cea de-a 20-a aniversare a Căderii Zidului Berlinului şi prima zi a unei săptămâni de rezistenţă faţă de Zidul Apartheidului în Palestina şi pe tot globul", a afirmat organizaţia "Stop the Wall", într-un comunicat. Această barieră de securitate va avea, după ce va fi finalizată, o lungime de 709 kilometri, dintre care 85 la sută se vor afla în Cisiordania, potrivit Biroului de coordonare a afacerilor umanitare din cadrul ONU (OCHA).

În prezent, a fost construit 60 la sută din traseul final, potrivit agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care precizează că bariera va apăra 9,5 la sută din Cisiordania. ONU apreciază că acest zid are consecinţe umanitare dramatice asupra vieţii cotidiene a palestinienilor. Într-un aviz publicat la 9 iulie 2004, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a apreciat "construirea zidului de către puterea de ocupaţie Israel pe teritoriul palestinian ocupat, în special în Ierusalimul de est şi în jurul acestuia" drept "contrară legii internaţionale".

×
Subiecte în articol: externe