x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maia Sandu, mesaj de Crăciun: Vom fi și vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii

Maia Sandu, mesaj de Crăciun: Vom fi și vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii

de Redacția Jurnalul    |    25 Dec 2022   •   13:20
Maia Sandu, mesaj de Crăciun: Vom fi și vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii
Sursa foto: Hepta

„Știu că în pomul din anul acesta vom avea parte de mai puține luminițe, dar cu siguranță vom fi și vom rămâne de partea luminii”, afirmă președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

„După un an greu, am ajuns în pragul luminatelor sărbători de Crăciun. Craciunul e despre naștere și celebrare, despre viață și speranță, despre generozitate și smerenie. Despre suflet deschis spre bucuriile cerurilor, dar și spre bucuriile celor apropiați. E despre legătura noastră puternică cu cei plecați și cu cei care vin. Nu e sărbătoare mai așteptată de către cei mici, dar și de către cei mari, de către cei numeroși, dar și de către cei singuri. Fiecare dintre noi, în aceste zile, are nevoie de o mică minune. Fiecare dintre noi, în aceste zile, poate face o mică minune pentru celălalt. Știu că în pomul din anul acesta vom avea parte de mai puține luminițe, dar cu siguranță vom fi și vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii. Nu opulența, nu răsfățul, nu risipa marchează spiritul acestei sărbători, ci grija. Grija naturală față de ceea ce avem, de aproapele nostru, de curățenia obrazului, de frumusețea lumii pe care o lăsăm după noi”, scrie pe Facebook Maia Sandu.

Ea amintește și de războiul din Ucraina.

„Atunci când vorbim despre spiritul creștin, vorbim exact despre ceea ce ați făcut, dragi moldoveni, în acest an - ați deschis, fără să așteptați recompensă și mărire, ușile caselor voastre și ați împărțit bucata de pâine cu vecinii noștri ucraineni, aflați în mare cumpănă. Ați fost și sunteți demni, inimoși și săritori la nevoie. Sunt mândră și recunoscătoare vouă. O lume întreagă a văzut cât sunteți de mărinimoși. Vă doresc sărbători frumoase, alături de cei dragi! Pace în suflet, pace în case, pace pe pământ! Crăciun fericit”, încheie Maia Sandu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: maia sandu Crăciun Moldova