x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maia Sandu: Începe construcției liniei care unește sistemul energetic al Moldovei cu al României

Maia Sandu: Începe construcției liniei care unește sistemul energetic al Moldovei cu al României

de Redacția Jurnalul    |    29 Mar 2024   •   23:30
Maia Sandu: Începe construcției liniei care unește sistemul energetic al Moldovei cu al României
Sursa foto: Hepta

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat vineri că începe construcția Liniei Electrice Aeriene care unește sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României.

Potrivit președintelui, este vorba de unul dintre cele mai importante proiecte de la obținerea independenței.

„Azi începe construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești - Chișinău, care unește sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară”, a scris pe Facebook Maia Sandu.

Ea a anunțat că linia va avea 158 de kilometri și va fi gata în 2025.

„Pentru că guvernările precedente nu voiau să dezlege Moldova de șantaj și dependență energetică, acest proiect a fost amânat timp de decenii. Abia în septembrie 2019, proiectul a fost aprobat de Guvern. Linia electrică, construcția căreia începe din Congaz, va traversa 8 raioane, pe o distanță de 158 de km, și va fi finalizată în 2025. De asemenea, se lucrează la următoarele trei linii de interconectare cu România și Ucraina: Bălți-Suceava, Strășeni-Gutinaș și Vulcănești - Arciz, din regiunea Odesa”, a adăugat președintele Republicii Moldova.

(sursa: Mediafax)

 

×