Autorităţile malaeziene au publicat joi un raport preliminar cu privire la avionul companiei Malaysia Airlines care efectua cursa MH370, după aproape două luni de la dispariţia misterioasă a acestuia cu 239 de persoane la bord, informează AFP.
Raportul, un document de cinci pagini, a fost expediat prin e-mail organelor de presă. El nu conţine, aparent, nicio nouă dezvăluire esenţială despre ceea ce s-a întâmplat în data de 8 martie cu acest Boeing 777 şi nu face decât să rezume tot ce a fost comunicat în ultimele săptămâni.
Scurtul raport este însoţit de înregistrări audio ale schimburilor verbale între membrii echipajului din cabina aparatului şi controlorii traficului aerian, precum şi de documente aparţinând companiei.
Premierul malaezian Najib Razak „a instituit principiul potrivit căruia orice informaţie - cu condiţia ca ea să nu obstrucţioneze ancheta şi operaţiunile de căutare a aparatului, în interesul transparenţei - trebuie făcută publică”, a precizat Guvernul într-un comunicat anexat materialului difuzat presei.
Malaezia îşi continuă investigaţiile cu privire la soarta avionului şi a precizat în această săptămână că a angajat un fost responsabil al aviaţiei civile pentru a conduce o anchetă la care participă membri ai Consiliului naţional american de securitate a transporturilor şi alte agenţii străine specializate în aviaţie.
Documentul publicat joi nu conţine nicio informaţie provenind de la vreo anchetă specifică a poliţiei malaezine pentru a stabili dacă dispariţia avionului poate fi atribuită unei acţiuni teroriste.
Guvernul Malaeziei, criticat aspru pentru modul mai degrabă haotic în care a comunicat iniţial această dispariţie a zborului MH370, a fost discret cu privire la eventuale progrese obţinute în cursul anchetelor pentru elucidarea acestei misterioase tragedii.
Unele rude ale pasagerilor acestui avion au acuzat Guvernul şi compania aeriană de incompetenţă şi de refuz de a divulga informaţii, ceea ce autorităţile au negat.
Avionul companiei Malaysia Airlines a dispărut la 8 martie, după ce decolase din Kuala Lumpur spre Beijing cu 239 de persoane la bord. Se estimează că aparatul s-ar fi prăbuşit în Oceanul Indian, dar cercetările ample nu au permis până în prezent să se descopere nici cea mai mică rămăşiţă a eventualei epave.
Raportul a fost comunicat autorităţilor internaţionale ale aviaţiei la o lună după dispariţia aparatului, dar difuzarea sa publică a fost întârziată cu peste trei săptămâni de Guvernul malaezian.