x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mamă surogat la 56 de ani pentru fiul și nora sa

Mamă surogat la 56 de ani pentru fiul și nora sa

24 Sep 2022   •   20:05
Mamă surogat la 56 de ani pentru fiul și nora sa

Nancy Hauck, în vârstă de 56 de ani, din Statele Unite, este însărcinată cu viitoarea ei nepoată. Femeia poartă în pântece fetița fiului ei Jeff și a nurorii sale, Cambria.

Jeff și Cambria din Utah au deja două perechi de gemeni și își doreau foarte mult un alt copil. Dar histerectomia femeii de 30 de ani, după nașterea traumatizantă a ultimului lor copil în septembrie anul trecut, a lăsat cuplului puține speranțe.

Mama lui Jeff s-a oferit să o poarte pe viitoarea ei nepoată. Acum, femeia poartă în pântece nepoata și al cincilea copil al cuplului.

Este povestea lui Nancy Hauck, în vârstă de 56 de ani, din Utah, și a familiei sale.

Când medicii i-au spus lui Nancy Hauck că poate purta o sarcină - după 26 de ani de la ultima - femeia nu a stat pe gânduri și a decis că va fi mama surogat a nepoatei sale.

"Am avut brusc sentimentul că ar trebui să mă ofer să o fac", a spus femeia pentru SWNS.

Nancy a început tratamentul hormonal în ianuarie 2022 și, în câteva săptămâni, a rămas însărcinată cu embrionii fertilizați de Jeff și Cambria.

Noul membru al familiei este așteptat în noiembrie.

"Mă simt foarte fericit să am o mamă atât de altruistă și iubitoare, care este dispusă să facă un astfel de sacrificiu pentru familia mea", a comentat Jeff, fiul lor de 32 de ani.

"Se sacrifică atât de mult pentru noi și familia noastră și ne simțim atât de recunoscători", a fost în schimb comentariul nurorii.

(sursa: Mediafax)

×