x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mandantul de arestare emis pe numele confondatorului WikiLeaks, confirmat în apel în Suedia

Mandantul de arestare emis pe numele confondatorului WikiLeaks, confirmat în apel în Suedia

24 Noi 2010   •   18:37

"Curtea de Apel are opinii diferite, în unele puncte, de cele ale tribunalului de primă instanţă dar consideră că există motive pentru a cere arestarea lui", scrie Curtea de Apel din Svea într-un comunicat.

Julian Assange, un australian în vârstă de 39 de ani, este vizat de un mandat de arestare internaţional emis săptămâna trecută pentru viol şi agresiune sexuală comise în Suedia în august.

Liderul WikiLeaks se afla la Londra în momentul în care Suedia şi-a anunţat intenţia de a-l aresta, dar locul unde se află nu este cunoscut în prezent.

Curtea de Apel din Svea a menţinut urmăririle tribunalul de primă instanţă pentru două cazuri de agresiune sexuală şi un caz de viol, dar susţine că a eliminat un alt caz de agresiune sexuală. Curtea a precizat, de asemenea, că acest presupus viol constituie, în opinia ei, "o infracţiune de gravitate moderată", fără a preciza motivele pe baza cărora a făcut aceste aprecieri.

WikiLeaks, cofondat în 2006 de Assange, a provocat nemulţumirea armatei americane după ce a publicat sute de mii de documente secrete despre războaiele din Irak şi Afganistan.

×