x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie - Jocul cu Islamul electoral

Marea Britanie - Jocul cu Islamul electoral

de Delia Zahareanu    |    30 Ian 2007   •   00:00
Marea Britanie  - Jocul cu Islamul electoral
Nascuti si crescuti in Regat, dar visand la un sultanat sharia
In vreme ce noua generatie de musulmani din Marea Britanie se radicalizeaza si viseaza sa traiasca dupa legea islamica pe teritoriul Coroanei, politicienii britanici au intrat deja intr-o febra electorala cu consecinte dramatice pe termen lung.

Musulmanii tineri din Marea Britanie, nascuti si crescuti pe teritoriul Regatului Unit, s-au decis: democratia liberala si laica a civilizatiei occidentale nu e buna. Nu e atat de buna ca sharia, codul legislativ si prescriptiv al Islamului, de preferinta siit, dupa cum se arata intr-o cercetare efectuata in Marea Britanie, despre care scrie cotidianul The Telegraph. "Dintre musulmanii cu varste intre 16 si 24 de ani, 40% spun ca ar prefera sa traiasca dupa legea sharia in Marea Britanie, un sistem legal bazat pe invataturile Coranului. Cifra, pe segmentul de varsta de peste 55 de ani, este de numai 17%", citeaza The Telegraph. Iar asta in tara care a dat sistemul Windsor, cel al parlamentarismului clasic.

PE MUCHIE. Insa problema intervine abia cand jocurile electorale create de prabusirea din ce in ce mai accentuata a premierului Blair, din cauza scandalului "bani contra titluri", iau avant si fac vizibil esafodajul noului discurs al adversarilor. David Cameron, seful conservatorilor, a intrat intr-o pasa de tatonare a electoratului transferabil de la laburisti sau adoptabil din partea minoritatii musulmane. In discursul pe care l-a tinut ieri la Birmingham, liderul conservatorilor a declarat, potrivit Sunday Times, ca oamenii nu pot fi fortati sa se simta britanici. "Trebuie sa-i inspiram in acest sens", a adaugat Cameron. Desi doreste sa evite "alienarea minoritatilor britanice", liderul conservator va fi pus in fata unei dileme: cum poti face un musulman de 20 de ani care vrea sa traiasca dupa regulile Islamului in una dintre cele mai vechi democratii laice din lume sa se simta britanic, adica sa respecte valorile statului de drept, separatia dintre puterea laica si cea religioasa si sa aiba respect pentru celalalt, indiferent de religie, rasa si ideologie politica?

CONCESII
Abordarea "politically correct" a conservatorilor, insa, nu rezolva dilema ridicata de gestionarea unei comunitati care se radicalizeaza si uita ca dreptul Marii Britanii este construit pe principiul egalitatii tuturor in fata legii. Pentru cateva voturi in plus, conservatorii joaca prost o carte pentru care nu au solutii concrete de politici publice. De ce o joaca? Pentru ca, in situatii extreme, Parlamentul poate propune o motiune de neincredere la adresa Executivului, care, daca este votata, duce la demiterea Guvernului, la dizolvarea Parlamentului si la convocarea de noi alegeri. Iar scandalul in care este implicat Blair acum poate crea o situatie de acest fel daca Scotland Yard avanseaza dovezi incontestabile ale vinovatiei premierului in afacerea "imprumuturilor secrete" din campanie.

×
Subiecte în articol: externe Marea Britanie