x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie se pregăteşte de ziua în care 1 din 10 persoane va trăi până la 100 de ani

Marea Britanie se pregăteşte de ziua în care 1 din 10 persoane va trăi până la 100 de ani

12 Mar 2018   •   16:21
Marea Britanie se pregăteşte de ziua în care 1 din 10 persoane va trăi până la 100 de ani

O nouă strategie pentru îmbătrânirea sănătoasă a populaţiei a fost anunţată luni de Marea Britanie în vederea unei pregătiri pentru momentul în care peste una din zece persoane născute în prezent în această ţară va ajunge la vârsta de 100 de ani, informează Xinhua. 

Guvernul a anunţat înfiinţarea unui fond competitiv în valoare de 416 milioane de dolari americani care va contribui la dezvoltarea de inovaţii şi noi tehnologii pentru ''marea provocare a îmbătrânirii societăţii''. 

Fondul va susţine îmbunătăţirea diagnosticării pacienţilor britanici cu ajutorul inteligenţei artificiale şi a echipamentelor inovatoare în cadrul unei noi reţele de centre regionale de excelenţă. 

Circa 500.000 de voluntari urmează să fie recrutaţi în cadrul Biobank astfel încât secvenţionarea genomului lor să contribuie la culegerea de date care vor ajuta Marea Britanie să devină un lider în dezvoltarea de unelte pentru diagnosticarea timpurie şi explorarea de terapii inovatoare, precizează sursa citată. 

În plus, 55,5 milioane de dolari americani vor fi investiţi într-un nou centru al Institutului britanic pentru cercetare în domeniul demenţei din cadrul University College London (UCL) şi vor fi acordate noi finanţări pentru dezvoltarea de produse şi servicii inovatoare care îi vor ajuta pe oameni să trăiască mai mult în propriile locuinţe, să gestioneze mai bine singurătatea şi să îşi sporească independenţa. 

''Marea Britanie este hotărâtă să se afle în avangardă, locul de unde putem conduce o revoluţie tehnologică la nivel mondial. Prin intermediul ''Ageing Society Grand Challenge'' (Marea Provocare a Îmbătrânirii Societăţii), Guvernul s-a angajat să investească în valorificarea puterii de inovare pentru a contribui la satisfacerea diverselor nevoi ale unei societăţi în curs de îmbătrânire'', se arată într-un comunicat emis de Departamentul pentru Afaceri, Energie şi Strategie Industrială (BEIS). 

Potrivit BEIS, peste 10 milioane de persoane care vin pe lume în Marea Britanie au şanse să ajungă la vârsta de 100 de ani, cu multe peste cifra actuală a centenarilor din această ţară, de circa 15.000. 

''Îmbătrânirea populaţiilor reprezintă un fenomen global care creează noi cerinţe pentru tehnologii, produse şi servicii, inclusiv noile tehnologii de îngrijire, modele diferite de locuinţe şi produse de economisire inovatoare pentru pensionare", menţionează BEIS.AGERPRES

×