x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maroc / Aterizare de urgenţă a unui Boeing 737-400 la Casablanca

Maroc / Aterizare de urgenţă a unui Boeing 737-400 la Casablanca

12 Iun 2009   •   00:00

Un Boeing 737-400, al companiei marocane Atlas Blue, plecat din Marrakech cu destinaţia Metz şi Lille (estul şi nordul Franţei), a trebuit să aterizeze de urgenţă la Casablanca din cauza unei probleme tehnice.



Aterizarea la Casablanca s-a făcut fără nicio problemă, a declarat un responsabil al direcţiei aviaţiei civile, iar cei 168 de pasageri au fost preluaţi de companie, în aşteptarea continuării călătoriei, informează AFP, citată de Agerpres.

Au fost probleme cu trenul de de aterizare, a precizat responsabilul citat, care a adăugat că aparatul, un bireactor, ar urma să-şi reia zborul de la Casablanca după ce vor fi întreprinse verificările tehnice necesare.

Atlas Blue este o companie low cost a Royal Air Maroc.

×
Subiecte în articol: externe