Conducerea France Telecom a prezentat un plan pentru a răspunde crizei care a afectat grupul, după ce 24 angajaţi s-au sinucis iar alti 14 au avut tentative de sinucidere în ultimii doi ani.
Aceste măsuri constituie "răspunsul întreprinderii la criza socială prin care am trecut şi continuăm să trecem", a declarat noul director general, Stephane Richard, citat de AFP.
Potrivit sindicatelor, condiţiile de muncă şi conducerea au stat la baza acestui fenomen, care a dus la reacţii puternice în cadrul întreprinderii şi a antrenat demisia anticipată a directorului executiv, Didier Lombard.
În contextul în care mobilitatea prea mare a angajaţilor a fost pusă în discuţie, conducerea France Telecom a hotărât ca aceasta să se bazeze pe voluntariat şi să nu mai fie forţată.
Criticată pentru impunerea unor obiective individuale considerate exagerate, conducerea vrea să "dea mai multă importanţă obiectivelor colective".
Partea variabilă a remuneraţiei celor 1.100 de oficiali executivi ai grupului - inclusiv cea a lui Richard -, care reprezintă între 30 şi 50% din salariile acestora, va fi atribuită atât pe criterii economice, cât şi de performanţă socială, cum ar fi absenteismul sau nivelul de mulţumire al salariaţilor.
De asemenea, grupul va lua măsuri în vederea formării de manageri pentru "detectarea persoanelor fragile" şi va descentraliza numeroase hotărâri care erau luate la nivel naţional.
Totodată, în vederea ameliorării condiţiilor de muncă, vor fi renovate 800 de sedii, vor fi create 270 de "spaţii de socializare", iar sistemul de informare internă al întreprinderii, sursă de tensiune pentru o mare parte din personal, va fi simplificat.
Sindicatul CFTC a apreciat că unele dintre aceste măsuri sunt lipsite de substanţă, dar a salutat gestul de asumare a vinei din partea conducerii.
Sindicatele consideră că seria de sinucideri a fost provocată de metodele de management utilizate de grup, un gigant mondial al tehnologiilor. Cu o participaţie de 26%, statul este principalul acţionar al grupului, privatizat în 1997.
Întreprinderea a fost nevoită, într-o perioadă de timp foarte scurtă, să adapteze un fost monopol public, compus încă, în proporţie de 65%, din funcţionari, la noua realitate ultraconcurenţială din domeniul telefoniei şi Internetului.
Citește pe Antena3.ro