x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe May i-a scris lui Donald Tusk pentru a solicita amânarea Brexitului până pe 30 iunie

May i-a scris lui Donald Tusk pentru a solicita amânarea Brexitului până pe 30 iunie

20 Mar 2019   •   15:26
May i-a scris lui Donald Tusk pentru a solicita amânarea Brexitului până pe 30 iunie

Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat miercuri că i-a scris preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a solicita amânarea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană până la 30 iunie, în urma respingerii de către parlamentul de la Londra a acordului convenit cu UE, transmite Reuters. 

Un oficial european a confirmat, pentru Reuters, că Donald Tusk a primit o scrisoare oficială prin care premierul britanic solicită o amânare a Brexit-ului. 

După aproape trei ani de când britanicii au votat prin referendum pentru ieşirea ţării din UE şi cu doar nouă zile înainte de data oficială a retragerii, 29 martie, politicienii britanici se ceartă în continuare în privinţa a cum, când şi chiar dacă Regatul Unit va părăsi blocul la care a aderat în 1973. 

'Ca prim-ministru, nu sunt pregătită să amân Brexit-ul dincolo de 30 iunie', a declarat miercuri Theresa May într-o şedinţă furtunoasă în Camera Comunelor. 

'I-am scris în această dimineaţă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-l informa că Regatul Unit doreşte o extindere a Articolului 50 (din Tratatul de la Lisabona, n.red.) până la 30 iunie', a declarat şefa guvernului britanic. 

Ea a mai spus că intenţionează să ceară parlamentului să voteze pentru a treia oară asupra acordului de retragere, pe care Camera Comunelor l-a respins deja de două ori. Theresa May nu precizat o dată la care ar putea avea loc votul. 

În ce o priveşte, Uniunea Europeană a afirmat că prelungirea ar trebui să fie ori până la 23 mai ori 'semnificativ mai lungă', iar o amânare mai lungă ar însemna că Marea Britanie trebuie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European. 

Premierul May a declarat că Marea Britanie nu este interesată să ia parte la aceste alegeri. 

Un document al Comisiei Europene consultat de Reuters susţine că UE ar trebui să acorde Marii Britanii o singură prelungire, întrucât mai multe ar pune Uniunea în situaţie de blocaj. 

Un sprijin în favoarea cererii dnei May a venit deja din partea cancelarului austriac Sebastian Kurz şi a premierului suedez Stefan Lofven. 

Se aşteaptă ca liderii europeni să ia în discuţie solicitarea Thersei May la summitul ce va avea loc joi şi vineri la Bruxelles. 

'Nu vor fi renegocieri, noi negocieri, garanţii suplimentare în plus faţă de cele oferite deja', a declarat însă preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la postul german de radio Deutschlandfunk. 'Am făcut concesii importante Marii Britanii, nu mai pot exista şi altele', a subliniat el.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit mânare Theresa May donald tusk