x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MB: Două persoane otravite cu Noviciok, gazul din cazul Skripal

MB: Două persoane otravite cu Noviciok, gazul din cazul Skripal

05 Iul 2018   •   07:20
MB: Două persoane otravite cu Noviciok, gazul din cazul Skripal

La patru luni după ce, la Salisbury, erau otraviti cu gazul Noviciok un fost spion rus şi fiica acestuia, doi britanici, găsiţi sâmbătă în stare critică la circa 15 kilometri de acest oraş din sud-vestul Angliei, au fost expuşi la acelaşi agent neurotoxic, a anunţat poliţia. 

 

Guvernul britanic urmeaza sa se reuneasca joi, sedinta urmand sa fie prezidată de ministrul de interne Sajid Javid. Un purtător de cuvânt al premierului Theresa May a afirmat că evenimentul este tratat cu "cea mai mare seriozitate". Cazul a fost preluat de poliţia antiteroristă, după identificarea de către laboratorul militar de la Porton Down a naturii substanţei, un agent neurotoxic de concepţie sovietică. 

"În această seară am primit rezultatele analizei (...) care arată că cele două persoane au fost expuse la acelaşi agent neurotoxic Noviciok", a declarat comandantul poliţiei antiteroriste din Marea Britanie, Neil Basu, într-o conferinţă de presă. "Este acelaşi agent neurotoxic", adaugat Basu, subliniind ca trebuie stabilit daca este vorba de acelaşi lot. Oricum, "posibilitatea ca aceste doua investigatii sa fie legate constituie, fara indoiala, una dintre variantele anchetei", a mentionat oficialul britanic.

Victimele, identificate de un prieten ca fiind Charlie Rowley şi Dawn Sturgess, au fost găsite într-o locuinţă din Amesbury.  Acelaşi laborator a identificat că substanţa utilizată pentru otrăvirea, în martie, a fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia este Noviciok. În final, cei doi şi-au revenit după un tratament medical intensiv. 

Dubla tentativă de asasinat împotriva celor doi Skripal a fost atribuită de Marea Britanie, sprijinită de aliaţii săi occidentali, Rusiei, care a negat. Incidentul a provocat o criză diplomatică, precum şi cel mai serios val de expulzări reciproce de diplomaţi ruşi şi occidentali din istorie. 

Pe de altă parte, şefa serviciilor medicale din Anglia, Sally Davies, a declarat că riscul rămâne redus pentru publicul larg după incidentul de la Amesbury. "Ca şefă a serviciilor medicale, vreau să asigur populaţia că riscul pentru publicul larg rămâne scăzut", a mai spus ea. AGERPRES

×