x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Raport: Medici complici la tortură în închisorile Pentagonului şi ale CIA

Raport: Medici complici la tortură în închisorile Pentagonului şi ale CIA

04 Noi 2013   •   09:04
Raport: Medici complici la tortură în închisorile Pentagonului şi ale CIA

Medici și alți profesioniști din domeniul sănătății au fost complici la relele tratamente aplicate în închisorile Pentagonului și ale Agenției Centrale de Informații (CIA), în pofida obligației lor etice, acuză un raport independent publicat luni, anunţă AFP, citată de Agerpres. Studiul de doi ani, intitulat 'Etica abandonată: profesionalism medical și abuzuri asupra deținuților în războiul împotriva terorismului', reclamă o anchetă a comisiei de informații a Senatului american.

"Ministerul Apărării și CIA le-au cerut în mod abuziv profesioniștilor (acestora) din domeniul sănătății să colaboreze la operațiuni de obținere de informații și de securitate în așa fel încât aceștia au cauzat suferințe grave deținuților", se arată în raport.

Printre aceste practici, studiul, condus de 20 de experți juridici, medici și militari, relevă "conceperea, participarea și aplicarea de torturi și de tratamente inumane și degradante" asupra bărbaților aflați în detenție în închisori americane din Afganistan, la Guantanamo sau în locuri secrete ale CIA.

'În numele securității naționale, militarii au deturnat jurământul lui Hippocrate, iar medicii au fost transformați în agenți de informații', a denunțat Gerald Thomson, profesor de medicină la Universitatea Columbia.

Contactată de agenția de presă franceză, CIA susține că raportul experților 'conține inexactități grave și concluzii eronate'.

'Este important să subliniem că CIA nu mai are persoane în detenție, iar președintele Obama a pus capăt programului de detenție și interogatoriu prin decret, în 2009', a declarat directorul său de comunicații, Dean Boyd.

Reacția a fost identică la Pentagon, unde purtătorul de cuvânt Todd Breasseale a precizat pentru AFP că 'niciunul din detractori nu a avut acces la deținuți, la rapoartele medicale sau la procedurile' din închisoarea de la Guantanamo.

Breasseale a salutat profesionalismul medicilor, care lucrează 'în condiții de mare stres' și care asigură 'cele mai bune îngrijiri medicale pe care le-au cunoscut vreodată deținuții'.

×
Subiecte în articol: tortura închisori cia tortura detinuti