x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Medicii australieni cer evacuarea din Nauru a copiilor refugiați

Medicii australieni cer evacuarea din Nauru a copiilor refugiați

15 Oct 2018   •   08:27
Medicii australieni cer evacuarea din Nauru a copiilor refugiați

Principala organizaţie a medicilor din Australia a cerut luni guvernului să evacueze din Nauru copiii refugiaţi, informează DPA. Marţi, un grup denumit Australienii din Zone Rurale pentru Refugiaţi va manifesta în acelaşi scop în faţa sediului Parlamentului de la Canberra. 

Paul Bauert, purtător de cuvânt pentru probleme pediatrice al Asociaţiei Medicale Australiene, a declarat presei că 6000 de medici s-au alăturat apelului de modificare a politicii guvernamentale din cauza căreia 80 de copii refugiaţi sunt reţinuţi pe insula Nauru din Pacific. Aproape toţi aceşti copii sunt traumatizaţi, a arătat el. 

"Mulţi sunt deja afectaţi, dar nu dorim ca aceste afecţiuni să fie permanente", a afirmat Bauert, citat de agenţia de presă AAP. "Ei trebuie evaluaţi şi trataţi de urgenţă. E o minune că nu am avut încă niciun deces", a insistat purtătorul de cuvânt. 

Guvernul de la Canberra a respins permanent apelurile în favoarea relaxării politicii sale de internare în Nauru sau în insula Manu din Papua Noua Guinee a migranţilor care încearcă să ajungă în Australia pe cale maritimă. Unii refugiaţi sunt reţinuţi în lagăre de cinci ani. 

Săptămâna trecută, organizaţia umanitară Medici Fără Frontiere (MSF) a fost expulzată din Nauru de autorităţile locale, care au susţinut că refugiaţii nu au nevoie de asistenţă pentru sănătatea mintală. Directorul MSF Australia, Paul McPhun, a reacţionat cerând evacuarea imediată a tuturor azilanţilor din insulă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: australia refugiati nauru