x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Menţinerea păcii în Kosovo, o afacere de familie pentru unii militari americani

Menţinerea păcii în Kosovo, o afacere de familie pentru unii militari americani

23 Feb 2010   •   00:00
Menţinerea păcii în Kosovo, o afacere de familie pentru unii militari americani

Menţinerea păcii este un fel de afacere de familie în tabăra Bondsteel, din estul Kosovo, cea mai mare bază militară americană din Balcani, unde o minoritate importantă a personalului are legături de familie. Baza adăposteşte un contingent de 1.400 de militari angajaţi în cadrul Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii în Kosovo (KFOR).



Se găsesc aici părinţi şi copii, soţi şi soţii, fraţi şi surori, unchi şi mătuşi, spune sergentul Joshua Dodds, el însuşi mobilizat alături de fratele său mai mare, David. Cei doi sunt unul dintre cele 34 de cazuri familiale din cadrul unităţii Gărzii Naţionale din North Dakota, care are 600 de militari la Bondsteel.

Baza adăposteşte un contingent de 1.400 de militari angajaţi în cadrul Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii în Kosovo (KFOR).

Joshua şi David se află pentru prima dată în cadrul aceleiaşi unităţi. Dar acest lucru nu este întotdeauna uşor. "Uneori, oamenii îmi spun că sunt mai indulgent faţă de el şi fără îndoială au dreptate", recunoaşte sergentul David, superiorul ierarhic al lui Joshua.

Acest lucru nu îl împiedică însă să găsească timp "pentru a-i vorbi în particular, pentru a-i transmite mesaje de încurajare". "Este unul dintre cele mai bune elemente şi face o treabă importantă aici", afirmă el.

Armata este o tradiţie de familie în cazul fraţilor Dodds. David s-a înrolat în 1989, urmat la foarte scurt timp de Joshua. Cel de-al treilea frate, Derek, şi-a încheiat recent o misiune în cadrul forţelor aeriene.

Bondsteel, situat la 40 de kilometri sud-est de Priştina, se află pe un platou strategic care controlează regiunea frontalieră cu Serbia şi Macedonia, informează AFP, citată de Mediafax.

Contingentul KFOR, alcătuit în prezent din 10.000 de persoane, a fost mobilizat în Kosovo în 1999, după retragerea forţelor preşedintelui iugoslav Slobodan Miloşevici, ca urmare a campaniei de bombardamente dusă de NATO.

Alianţa Nord-Atlantică a derulat această campanie pentru a pune capăt operaţiunilor forţelor iugoslave împotriva combatanţilor separatişti kosovari.

Kosovo şi-a proclamat independenţa în februarie 2008. Belgradul a contestat-o în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), considerând Kosovo provincia sa meridională.

Maiorul Dan Murphy, purtător de cuvânt al contingentului american, recunoaşte bucuros că mediul din Kosovo este considerat prietenos în comparaţie cu alte regiuni, precum cele din Afganistan sau Irak.

"Îmi place mult", asigură Jeremy Knight, 26 de ani, care luptă în cadrul unităţii aeropurtate, alături de tatăl său, pilot de elicopter. Faptul că este înconjurat de familie nu îi face munca mai uşoară, ci "mai destinsă şi face ca timpul să treacă mai repede", adaugă Jeremy.

Tatăl său, Steve Knight, 51 de ani, simte acelaşi lucru. "Îmi place să îl am lângă mine însă asta nu înseamnă că încerc să îl ţin sub observaţie sau să urmăresc ceea ce face", adaugă el repede.

Brien şi Melissa Buckentine au fost mobilizaţi în Irak înainte de a se căsători. Apoi au fost trimişi în Kosovo. "Petrecem probabil mai mult timp împreună (aici) decât acasă, unde ne umplem timpul în moduri total diferite", spune Melissa, 23 de ani.

Unul dintre comandanţii de la Bondsteel, colonelul David Thiele, recunoaşte că această practică - să permită cuplurilor să trăiască împreună în bază - este recentă.

Oficialii militari americani "recunosc acum că acest lucru nu este negativ. Din contră, este pozitiv ca aceste cupluri să poată trăi împreună într-o bază, în Afganistan, Irak sau Kosovo", asigură colonelul.

×
Subiecte în articol: externe