Mercenari sub umbrela firmelor de securitate

Mercenarul este definit în documentele internaţionale ale ONU ca fiind acea persoană recrutată în ţară sau străinătate pentru a lupta într-un conflict armat şi care ia parte directă la ostilităţi. Scopul participării acestei persoane la acţiunile de luptă este acela de a obţine avantaje personale, care îi sunt promise de către o parte aflată în conflict sau în numele ei. De regulă, aceste avantaje personale sunt mai mari decât cele promise sau plătite combatanţilor din forţele armate regulate ale acelei părţi aflate în conflict. De asemenea, mercenarul nu este cetăţean al statelor părţi aflate într-un conflict şI nici nu a fost trimis în misiune oficială de către statul al cărui cetăţean este. În cazul în care este capturat, mercenarul nu se bucură de statutul de prizonier de război, fiind considerat combatant ilegal. ONU a adoptat chiar o Convenţie în 1989 împotriva recrutării, folosirii, finanţării şI antrenării de mercenari şI, prin aceasta, se încriminează participarea la ostilităţi cu mercenari.

Pe de altă parte, mai ales în urma războaielor purtate în Irak şi Afganistan în ultimii ani, s-a remarcat prezenţa în zonele de conflict a unor companii de securitate privată. Acestea pot fi angajate pentru a da expertiză de securitate, care include de la servicii de pază şI protecţie, până la antrenamentul forţelor guvernamentale şI chiar participarea, cu acceptul structurilor guvernamentale, la acţiuni în teren. Totuşi, este dificil a considera aceste companii ca fiind de mercenari întrucât, aşa cum s-a întâmplat în cazurile din Afganistan şI Irak, ele au fost contractate nu pentru a participa la ostilităţi, ci pentru a oferi suport logistic. Aceasta nu înseamnă că nu pot exista “acoperiri” prin furnizarea de servicii de pază şi protecţie a adevăratelor misiuni, care pot fi inclusiv participarea activă la lupte.