Cancelarul german, Angela Merkel, i-a cerut, ieri, la Ankara, președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, să respecte libertatea presei și libertatea de opinie, în prima sa vizită în Turcia, după tentativa de lovitură de stat de la jumătatea lunii iulie 2016, din această țară, transmit DPA, Reuters și AFP.
„În timpul tentativei de puci, am văzut cum poporul turc a apărat democrația și regulile democrației în Turcia. Iată de ce, în această etapă decisivă, este important ca libertatea de opinie să fie respectată și, în legătură cu aceasta, am discutat despre libertatea presei”, a spus Merkel, în conferința de presă comună cu șeful statului turc. În urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în Turcia este în vigoare starea de urgență, prin care deja au fost limitate unele drepturi. Peste 40.000 de persoane au fost întemnițate după puciul eșuat din vara anului trecut. Opoziția turcă și multe țări occidentale, printre care Germania, susțin că măsurile adoptate de autoritățile turce în ultimele șase luni vizează neutralizarea oponenților politici, însă Erdogan și conducerea Partidului Justiției și Dezvoltării, aflat la guvernare, afirmă că respectivele măsuri vor contribui la stabilitate în Turcia. „Opoziția face parte din democrație”, a subliniat Merkel. Pe de altă parte, cancelarul a solicitat ca observatori din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa să fie trimiși în Turcia pentru a monitoriza viitorul referendum, prevăzut pentru acest an, referitor la reforma constituțională, prin care vor fi extinse puterile președintelui Turciei. În urma referendumului, Erdogan ar putea rămâne la șefia statului turc până în 2029.
Reforma constituțională i-ar permite lui Erdogan să emită decrete, să declare stare de urgență, să numească miniștri și alți oficiali și să dizolve parlamentul.
Recep Tayyip Erdogan susține că măsurile sale mențin stabilitatea în țară.