x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel şi Sarkozy vor să creeze un spaţiu Schengen fiscal în zona euro

Merkel şi Sarkozy vor să creeze un spaţiu Schengen fiscal în zona euro

27 Noi 2011   •   11:44
Merkel şi Sarkozy vor să creeze un spaţiu Schengen fiscal în zona euro

Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy intentioneaza sa propuna masuri radicale de combatere a crizei din zona euro. Una dintre acestea este crearea unui pact urgent de stabilitate, care sa aiba o structura similara acordului Schengen si care sa impuna disciplina fiscala in regiune, informeaza Reuters.

Cei doi lideri considera ca pactul ar trebui elaborat si adoptat de urgenta, intrucat modificarea tratatelor Uniunii Europene ar dura prea mult.

Noul plan de combatere a crizei ar putea fi prezentat saptamana viitoare de Merkel si Sarkozy, care sunt pregatiti sa accepte pentru tarile lor o disciplina fiscal dura.

Angela Merkel si Nicolas Sarkozy considera ca modificarea tratatelor UE ar fi un proces prea indelungat, care ar trebui evitat printr-un consens rapid in directia unui pact de stabilitate, implementat inca de la inceputul anului viitor.

Pactul ar putea fi structurat dupa modelul acordului Schengen si ar trebui sa cuprinda reguli stricte privind deficitul bugetar, supravegherea si controlul bugetelor nationale.

×