x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel, ținta unui atac în timpul vizitei oficiale la Praga

Merkel, ținta unui atac în timpul vizitei oficiale la Praga

26 Aug 2016   •   13:46
Merkel, ținta unui atac în timpul vizitei oficiale la Praga

Poliţia din Praga a arestat joi un bărbat care a încercat cu maşina sa să oprească convoiul cancelarului german Angela Merkel, au declarat surse apropiate purtătorului de cuvânt al poliţiei, potrivit căruia securitatea Angelei Merkel 'nu a fost ameninţată', relatează AFP.

Bărbatul aflat la volanul unui Mercedes negru a 'încercat să se alăture coloanei în cursul traseului între aeroportul din Praga şi sediul guvernului ceh', a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Jozef Bocan.

Poliţiştii l-au arestat pe bărbat după ce l-au ameninţat cu arme de foc. Interogatoriul este încă în curs joi seara, a afirmat Bocan, care nu furnizat nicun detaliu privind identitatea bărbatului şi motivul faptelor sale.

'El a acţionat singur. Nu era înarmat, dar am găsit în maşina sa obiecte care ar fi putut fi uşor folosite ca arme, în special cuburi de beton', a precizat purtătorul de cuvânt.

'Tentativa a fost strivită din faşă datorită unei acţiuni foarte profesioniste a poliţiei, securitatea persoanei protejate nu a fost ameninţată', a afirmat el.

Angela Merkel a sosit joi după-amiază la Praga pentru o scurtă vizită în cursul căreia a avut o întrevederi în special cu premierul ceh Bohuslav Sobotka şi preşedintele ceh Milos Zeman.

Vizita a fost marcată de mai multe manifestaţii ale unor susţinători precum şi ale unor contestatari ai politicii cancelarului Merkel, în special în materie de migraţie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: angela merkel