x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Metroul ajunge şi în "staţia" Dubai

Metroul ajunge şi în "staţia" Dubai

09 Aug 2009   •   00:00

Aproximativ 44 de trenuri dintr-un total de 79 de garnituri vor începe să circule pe 9 septembrie 2009, data inaugurării liniei roşii de metrou a emiratului Dubai. Acestea au o capacitate de transport de 6.300 de pasageri pe oră, relatează cotidianul Arabian Business.



La aceeaşi dată vor fi date în funcţiune între 17-22 de staţii de metrou dintr-un total de 29. La ora actuală, 15 staţii au fost deja date în folosinţă şi urmează să fie exploatate pe o durată de 10 ani de compania britanică Serco.

După inaugurarea liniei verzi a metroului din Dubai, în luna martie 2010, este prognozat un trafic de 27.000 de pasageri pe oră în fiecare direcţie.

La sfârşitul lunii urmează să fie anunţat numărul exact al staţiilor de pe traseul liniei roşii. Metroul din Dubai este cea mai lungă linie de metrou din lume complet automatizată, fără conductor, iar darea sa în folosinţă are loc într-un timp record de 49 de luni.

×
Subiecte în articol: externe