x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Metroul din Bruxelles, închis sâmbătă după ridicarea la maxim a nivelului de alertă teroristă

Metroul din Bruxelles, închis sâmbătă după ridicarea la maxim a nivelului de alertă teroristă

21 Noi 2015   •   10:24
Metroul din Bruxelles, închis sâmbătă după ridicarea la maxim a nivelului de alertă teroristă

Metroul din Bruxelles a fost închis sâmbătă, după ce autorităţile din capitala belgiană au ridicat la maxim nivelul de alertă teroristă şi au atenţionat populaţia să evite mulţimile din cauza unei 'ameninţări grave şi iminente', relatează AFP şi Reuters.

"La recomandarea Centrului de Criză al Serviciului Publice Federal de Interne (Ministerul de Interne - n.r.), toate staţiile de metrou vor rămâne închise sâmbătă. Este o măsură de precauţie", a anunţat sâmbătă dimineaţă compania publică de transport din Bruxelles (STIB) pe pagina sa de internet.

La o săptămână de la atacurile de la Paris comise de militanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) şi în contextul în care unul dintre suspecţi, care provenea din Bruxelles, este în continuare căutat şi considerat de autorităţi a fi extrem de periculos, oraşul a fost plasat sub nivelul 4 de alertă, maxim, după o reuniune a unor miniştri şi a reprezentanţilor poliţiei şi serviciilor de securitate.

"Ca urmare a unei noi evaluări", Organizaţia de Coordonare pentru Analiza Ameninţării (OCAM), care depinde de Ministerul de Interne, a precizat într-un comunicat că "nivelul de alertă teroristă a trecut la nivelul 4, foarte grav, pentru regiunea Bruxellesului".

OCAM a vorbit despre "o ameninţare gravă şi iminentă necesitând luarea de măsuri de securitate specifice, precum şi recomandări speciale pentru populaţie".

Centrul a lansat un apel către locuitorii capitalei belgiene să evite "locurile cu concentrare masivă de persoane", dând ca exemple "concertele, marile evenimente, gările şi aeroporturile, staţiile de transport în comun", precum şi zonele comerciale foarte frecventate. De asemenea, OCAM a recomandat populaţiei din Bruxelles să faciliteze controalele de securitate.

Purtătorul de cuvânt al centrului de criză a refuzat să spună ce a determinat în mod specific ridicarea nivelului de alertă.

Decizia de ridicare la maxim a nivelului de alertă a venit la câteva ore după ce un suspect arestat în Belgia a fost pus sub acuzare pentru terorism de justiţia belgiană în legătură cu atentatele jihadiste care au făcut 130 de morţi la Paris la 13 noiembrie. Suspectul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, este al treilea inculpat în Belgia în legătură cu atentatele de la Paris.

Sursa: AGERPRES 

×